Duminică (5)

Am mâncat dejunul în linişte. După ce am terminat, m-ai întrebat.
- Ce faci în continuare, azi e duminică?
- Ce să fac? Nimic în plus faţă de obicei. Vreau să merg la biserică şi apoi pe undeva la prânz.
- Vin cu tine la biserică, dacă vom lua şi prânzul împreună.
- Bine, hai, am răspuns eu.
Am ieşit, era o zi frumoasă. Ne-am plimbat mult. Întâi pe Corso apoi prin câteva parcuri. Amândoi eram veseli, bine dispuşi.
Într-un târziu am intrat la catedrală. Liturghia era pe terminate. Am aprins fiecare câte o lumânare şi ne-am rugat îndelung.
Am ieşit printre ultimii. Pe Corso am mai întâlnit câţiva cunoscuţi cu care am stat puţin de vorba. Ne-am îndreptat pentru prânz tot către restaurantul nostru.
Era lume multă aşa că ne-am aşezat într-un colţ mai retras. Am comandat supă, grătare şi câte o savarină.
- După masă ce program ai astăzi, m-ai întrebat curioasă.
- Să nu râzi, dar am ceva de lucru.
- Te superi dacă până tu lucrezi eu mă voi culca puţin?
- Nu, dar cred că vei dormi foarte mult. Te va apuca seara, dacă nu şi mai târziu. Doar nu ai uitat obiceiurile mele?
- Cum să uit? Dacă te întinzi cu lucru, voi coborî în oraş să iau ceva pentru cină? Ce zici?
- Mai pot zice ceva? După prânz mergem acasă.
Am prânzit sporovăind de una alta. Ce să spun, m-am simţit foarte bine.
După ce am terminat prânzul, am plecat spre casă.
Deşi destul de departe din centru până în Calea Girocului, am luat-o pe jos. Odată ajunşi am făcut imediat ceea ce ne-am propus, tu ai trecut în dormitor să te odihneşti, iar eu am început să studiez atent. Aveam mult de lucru, nu am mai pierdut vremea şi am început să lucrez.
Pe nesimţite a coborât seara şi ai venit să întrebi ce mi-ar place să cinez. Am răspuns că las totul la aprecierea ta, ţi-ai luat o sacoşă şi ai plecat la cumpărături. M-am uitat prin ce am lucrat şi am constatat că am avut mult randament în lucrările mele. Ce mi-a rămas era foarte puţin. Nu peste mult timp ai revenit şi tu încărcată cu tot felul de cumpărături. Am pregătit împreună masa şi ne-am aşezat.
- Te-ai supărat că am luat şi o sticlă de şampanie?
- Nu cum să mă supăr, dar te vei sacrifica singură cu ea, că eu nu vin cu nici un fel de aport.
- Am tot timpul până dimineaţă, pentru că sper că vom petrece noaptea amândoi.
- Hm, eşti o dulceaţă, chiar voiam să te rog să rămâi cu mine.
- Gând la gând cu bucurie, mi-ai spus tu cu un zâmbet larg.
Am mâncat sporovoind într-una, ba şi făcându-ţi un pic de curte. La sfârşit mi-ai propus să facem o scurtă plimbare, măcar o jumătate de oră ai zis tu.
Am coborât şi ca doi copii la braţ am pornit să hoinărim pe străzi. Tare bine venită a fost plimbarea noastră.
- Tony, de atâta vreme ne-am despărţit, cum de ai rămas tot singur?
- Nu ştiu, poate ştii tu mai bine cu zvonurile tale
- Ştiu şi nu ştiu, s-au vorbit foarte multe, dar nu am vrut să le ascult atunci
- Dar acum?
- Acum să ştii, că vreau.
- Hai atunci să mergem sus, ne facem comozi, ne tolănim în pat şi să povestim, doar avem la dispoziţie cele o mie şi una de seri ale noastre. Când te plictiseşte ceva, te rog să mă tragi de mâneca şi vii cu altă propunere, da?
- Bine, mai ales că îţi va place să te întrerup des.
Am urcat sus în apartament şi zis şi făcut, ne-am aşezat lejer în patul meu foarte larg şi comod. Ţi-am deschis şi sticla de şampanie din care am turnat intr-un pahar. Am lăsat numai o lumină foarte slabă, dar tot vedeam cât eşti de frumoasă, cu ochii mari, buze senzuale, iar trupul ca o statuie greceasca. Privindu-te mă am simţit cum se revarsă peste mine o căldură interioară.
- Îmi place să te privesc, să te admir, aş vrea să mângâi, să te sărut.
- Cine te opreşte şi m-ai luat în braţe. Inima îmi bate ca un ciocan să te strâng tare, tot mai tare.
- Tony ce păcat că au trecut atâţia ani şi noi am stat departe unul de altul. Amândoi am gândit ca doi copii răi.
- Ai dreptate, să ştii că în tot timpul asta nu mi-am găsit astâmpărul, am încercat să te uit, dar n-am reuşit.
- Nici eu. Hai să încercăm să recuperăm tot ce am pierdut.
- În toţi anii ăştia nu am găsit pe nimeni, nu am găsit nici o fată ca tine.
- Parcă m-ai vrăjit, nu am reuşit nici eu să găsesc pe nimeni. M-am tot gândit cu ciudă la tine, la viaţa ta veşnic încărcata, fără pic de odihnă. La munca ta care nu se mai termina şi-ţi ocupa zilele şi nopţile.
- Chiar aşa cum erai mereu ocupat, nu m-am simţit o clipă neglijată, ai fost atent, tandru şi mereu curtenitor cu mine.
- După ce am plecat am auzit că tu mereu ai fost ocupat, nu ai ieşit în lume doar când erai obligat de diverse acţiuni protocolare, aşa-i?
- Da, cam aşa a fost.
- Dar după vreo doi ani am auzit ceva nou.
- Hm, funcţionează foarte eficient sistemul vostru de comunicare prin zvonuri.
- Hai povesteşte-mi tu mai departe ce şi cum a fost
- Am cunoscut-o într-o seară când mă întorceam de la o şedinţă. M-am oprit la o cofetărie să beau o cafea. Era foarte aglomeraţie şi a venit la masă o doamnă relativ tânără, cu un băiat mai mare, care au cerut permisiunea de a se aşeza. Bineînţeles că am fost de acord. Mi-a spus că a venit cu băiatul să mănânce o prăjitură. M-am uitat atunci atent la ei, foarte frumoasă, iar băiatul îi semăna.
Am schimbat doar câteva cuvinte, din politeţe, lăsându-i cu ale lor. M-am ridicat primul şi am plecat spre casă.
Sincer cum am ieşit din cofetărie am uitat de ea, cu gândul la problemele mele curente.
Peste vreo două, trei săptămâni, poate o lună eram la primărie, aşteptând să intru în audienţă la viceprimar, am văzut pe coridor o doamnă cu o figură cunoscută, dar nu ştiu de unde. La un moment dat s-a întors înspre mine şi mi-a zâmbit. Atunci mi-am amintit de ea. M-am apropiat şi i-am spus că îmi face plăcere revederea noastră.
- Să ştiţi că şi mie la fel. După ce aţi plecat, chiar şi fiul meu a remarcat discreţia dumneavoastră. Într-adevăr nu aţi încercat de loc să vă faceţi remarcat cu ceva. Aţi terminat cafeaua şi v-aţi retras.
- Dar ce faceţi aici? Întreabă ea.
- Aş vrea să intru la viceprimar cu nişte probleme, îi răspund eu.
- Să ştiţi că aşteptăm de pomană, mi-a spus o doamnă că se amână audienţele de azi, e într-o şedinţă la domnul primar cu nişte delegaţi din străinătate.
- Asta e la primăria noastră, mereu intervine câte ceva şi noi rămânem pe ultimul plan. Ce să fac? Vin peste o săptămână.
- Şi eu la fel.
Am ieşit împreună din clădirea primăriei şi am luat-o înspre centru. Când am ajuns în dreptul cofetăriei „Violeta” o întreb
- Aici am avut plăcerea să vă întâlnesc şi prima oară. Nu vreţi acum să intrăm la o cafea sau o îngheţată?
M-a privit puţin surprinsă, dar a fost de acord.
Am intrat înăuntru şi am luat loc la o masă. Amândoi am cerut câte o îngheţată. Ca şi data trecută am vorbit de una de alta - lucruri fără importanţă. Am plecat împreună. La despărţire m-am scuzat că am foarte mult de lucru.
- Dar mi-ar face plăcere să cinăm altădată împreună.
S-a oprit puţin gânditoare.
- Să ştii că în seara asta, nu am nici un program.
Am privit-o eu acum puţin mirat.
- Cu mare plăcere, am răspuns eu.
Mi-a dat o carte de vizită, spunând că mă va aştepta diseară la ora 8.
Da şi seara la ora 8 iată-mă căutând adresa indicată, care nu era chiar departe de locuinţa mea. E o casă nu prea mare, cochetă, retrasă de la stradă, cu rondouri de flori în faţă. Am sunat la poartă. După două minute a ieşit gata îmbrăcată. Am urcat în maşină şi am pornit spre centru.
- Unde vreţi să cinăm? Întreb eu.
- Mi-ar place undeva la o grădină, a răspuns.
- Am coborât la Grădina Cina şi am intrat. Nu era lume multă, dar tot am căutat un loc mai retras.
- Ce aţi dori să servim? Întreb eu.
- Nu ştiu ce să spun, cred că un grătar şi un pahar cu bere.
Am comandat grătarele şi berea pentru ea. Orchestra cânta o melodie frumoasă, dar cam strident, nu prea îmbietoare. Aşa că am rămas pe loc.
- De astăzi sunt puţin mai liberă, băiatul a plecat pentru câteva zile în vacanţă la sat, la bunici.
Au venit şi grătarele comandate, aşa că ne-am apucat de cină.
În timpul mesei am sporovăit multe şi fără importanţă. Dar una peste alta a fost o seară plăcută.
Am pornit spre casă, dar pe drum am invitat-o, cam cu jumătate de gură, să urce la mine să bem o cafea. Spre surprinderea mea a acceptat imediat.
A rămas până dimineaţa. De atunci a venit cam de două ori pe săptămână la mine. A trecut vara şi a început toamna.
Cam din mijlocul lui octombrie n-a mai venit. Am cătat-o acasă, dar nu a răspuns nimeni. La serviciu mi s-a spus că a plecat in concediu. Am fost puţin supărat de această dispariţie bruscă. De atunci nu am mai întâlnit-o niciodată.
………………………………………………………………………………….
Cam după o lună am citit în ziarul local despre o bandă de studenţi şi elevi care tâlhăreau prin parcurile oraşului. Deşi foarte tineri au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. Era şi fiul ei printre aceştia.

http://www.youtube.com/watch?v=NmscFwj22vg