Nopţile noastre de amor

Că eşti a mea, atât de dulce-i gândul,

Cu braţele mă strângi in cercul lor de foc,

Iubirea noastră începe ca un joc,

Ce se repetă nopţi şi nopţi de-a rândul.

Buzele fierbinţi sunt dulci ca mierea,

Ochi-nfierbântaţi îi ai strălucitori,

Iar obrajii tăi acum ca doi bujori

Ştiu a trezi în trupul meu plăcerea.

În toate nopţile noastre de amor,

Fără reţinere tu arată-mi sânii,

Cu ochii să-i admir cum fac păgânii.

Trupul meu arde ca un încins cuptor

Ca un vulcan cu lava ne-cuminte,

Urcă în trepte dragostea-mi fierbinte…

Jocuri de cuvinte, dar nu chiar…

Pentru că de-acuma sunt convins, că te iubesc

Şi pentru noaptea pătimaşă îţi zâmbesc

Şi pentru mângâieri şi pentru şoapte

Şi pentru privirile din zori,

Şi pentru sărutul, când din pat cobori.

Şi pentru dulceaţa buzelor tale

Care mă-nvăluie necontenit

Şi pentru tot ce faci sau tot ce spui,

Acuma îţi zâmbesc şi mulţumesc,

Iar la sfârşit,

Nu vreau prea mult,

Un sărut, sau două… dar pe tine iarăşi negreşit…

Credeam că iubirea înseamnă o condamnare, o condamnare la suferinţa, la nesiguranţă, la

nisipuri mişcătoare.

Dar datorita ţie am descoperit că a te îndrăgosti e la fel ca şi cum te-ai trezi, pentru a trăi din nou.

De când te-am cunoscut pe tine, sunt fericit…

Eram însetat, tu mi-ai dat apa.

Eram înfometat, tu mi-ai dat hrana.

Eram la pământ, tu mi-ai dat aripi.

Tu mi-ai dat şi mi-ai oferit tot ce ai avut mai bun, mai curat, mai pur, iar eu am luat totul, am luat

totul cu lăcomie, am luat totul cu ambele mâini.

Ştiu că la rândul meu îţi voi oferi şi eu la fel la fel de mult, dar îţi voi oferi cu toată iubirea, cu toată

dăruirea mea…

De-ai fi

Te privesc vrăjit şi te admir întruna,

Frumoasă eşti şi veşnic însetata,

De iubire mereu înfometată,

Pătimaşă ca soarele sau luna.

De-ai fi chitară, ţi-aş fi compozitor,

De-ai fi tu iolă , în vânt m-aş transforma,

Ca să vin eu noaptea la tine pe sofa

Şi să-mi sting dorul în noaptea de amor.

Numai pe mine tu veşnic mă iubeşti

Şi ca o fragă să te laşi culeasă

Cu trupul tare, albă şi frumoasă.

Când buzele tu de mine le lipeşti,

Rana din inimă, acum, dispare

Şi iar iubirea-mi înfloreşte ca o floare.

În prag de toamnă (amintiri)

S-a dus cu timpul cald, nu-i mai ca odinioară,

Acum să nu mai scoţi nici câinele p-afară.

E o vreme de care spun unii beţivani,

Stai acasă, fă copii şi numără bani.

Am uitat cum e ziua să porţi doar o cămaşă,

Aruncând o privire lungă, poznaşă

La multe fete ce au un fund mai rotogol

Şi-n loc de bluză, au doar buricul gol.

Mi-e tare dor azi de nopţile de vară,

Când pătimaşi noi doi ne iubeam afară.

Pe când acuma, ploaia şi ceaţa deasă,

Ne ţine azi doar in pat, "cuminţi" acasă…

În prag de toamnă

Doamnă, doamnă, frumoasă doamnă

Ne-am întâlnit în prag de toamnă,

Cu vieţile stoarse de iubiri,

Dar bogate-n multe amintiri.

Dar după mulţi ani ne-am întâlnit

Şi din prima clipă ne-am iubit,

Inima-mi bate nebuneşte,

Că-n mine numai ea trăieşte.

De mână te-am prins, te-am admirat

Cu ochii aprinşi te-am sărutat

Inimile ni le-am dăruit,

Iubire ne-am făgăduit.

Acuma la apusul vieţii,

Cu tot avântul tinereţii,

Vreau să împărţim doar bucurii

În noii zori ce se vor ivi.

Te voi iubi pe tine doamnă,

Din acest început de toamnă,

Vei fi în viaţa mea un soare

Şi-o-ndelugată sărbătoare,

Trupul tău

Ca marmora de alb e trupul tău,

Dăltuit de mâna unui antic zeu,

Are forţă şi feminitate,

Gingăşie, multă voluptate.

Braţe moi, rotunde-mbietoare,

Sâni-s tari, rotunzi, ca rupţi din soare,

Şoldurile-s largi, îmbătătoare,

Iar coapsele ademenitoare.

Cu inima admir eu al tău trup,

De el privirile cu greu le rup.

Sufletul tău mereu am să-l iubesc,

Iar trupul nopţi şi nopţi am să-l doresc.

Condamnaţi la fericire

Eşti unică, nu semeni cu nimenea pe lume,

Ai picioare lungi, fine, şolduri primitoare,

Talie subţie şi braţe primitoare,

Eşti menită, iubirii să îi dai un nume.

Parcă cel mai mare sculptor azi te-a dăltuit,

Cu umerii frumoşi rotunzi, pieptul bogat,

Cum nici unde-n lumea asta n-am aflat

Şi zeii cu drag mie mi te-au dăruit.

Abia atingi pământul cu pasul tău uşor,

Când la mine vi, să-mi dăruieşti iubire

Şi să-mi îmbeţi inima de fericire,

Încât îmi vine să zbor la primul nor.

Şi am să te cuprind cu a braţelor strânsoare,

Pătimaş să te sărut şi să te dezmierd,

Sufletul şi inima în tine să le pierd,

Apoi de mână să plecăm în lume mare.

Alături să ne trăim viaţa în iubire,

Nefericirile trecute să devină fum,

De mână amândoi să ne căutăm nou drum,

Că noi suntem condamnaţi la fericire.

Comoara mea

Fericite-s clipele cu tine

Şi eu muşc cu gura însetată,

Lacom din pielea ta înmiresmată,

Când îţi lipeşti trupul tău de mine.

A stat timpul acum în prag de seară

Şi aşteptând răsăritul lunii,

Să ne ascundem de ochii lumii,

Când pe trupul tău mâna-mi coboară.

Lipiţi să fim de azi întreaga viaţă,

Mă rostogolesc în pat cu tine,

Clocoteşte şi sângele-n mine,

Când trupul sub mine se răsfaţă.

Îţi cobor în trup cu a-mea dogoare

Şi îţi simt iubirea ta divină,

Dar cine oare mai e de vină,

Că înfloresc cu tine ca o floare.

Zilnic ne iubim ca astă vară

La ceasuri târzii noapte de noapte,

Când încet îţi spun cu mii de şoapte,

Că iubirea ta-i a mea comoară.

Clipa

Vino cu trupul tău să mă-nveleşti,

Cu braţele-ndelung să mă dezmierzi,

La piept strânge-mă, să nu mă pierzi,

Şi tot mai pătimaş să mă iubeşti.

Chiar dacă în jur tot s-ar nărui,

Cu buzele să îmi aprinzi fiorul,

Pierdut uitând ce-nsemnă dorul,

Tu să-mi arăţi, ce-nseamnă a iubi.

Ai pielea moale, părul cascadă,

Gâtul graţios, umărul rotund,

Între sâni buzele să mi le-ascund,

Iar trupul fierbinte-i acoladă.

Clipa mea dulce de iubire

Ce darnic azi tu mi-ai dăruit,

Când pătimaş noi doi ne-am contopit,

A fost infinită dăruire.

Anotimpuri...

În toate-ale vieţii anotimpuri

Inima iubirii ne e-n clocot

Cu a dorinţelor năvalnic tropot,

Totul în jur acu’ ne pare muguri.

Fascinantă-i clipa de iubire,

Când dorinţa-şi face-ncet cărare,

Pătimaşă şi înrobitoare

Ca a vieţii noastre definire.

Privirea ţi-e strălucitoare,

Savurând clipa de iubire

În fierbintea noastră contopire

Cu trupuri dogorind fremătătoare.

Focul vânăt (Serghei Esenin)

Focul vânăt e gonit de vânt,

Zările-au uitat să mă mai doară...

De iubire-ntâia oară cânt,

La scandal renunţ întâia oară.

Am fost crâng părăginit pe loc,

La femei şi vodcă dam năvală.

Nu-mi mai place azi să beau, să joc,

Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,

Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,

Ca uitând întregul tău trecut,

Tu să nu mai poţi pleca la altul

Tu - mers gingaş, tu, surâsul meu,

Dac-ai şti, cu inima-i pustie,

Cum poate iubi un derbedeu

Şi cât poate de supus să-ţi fie.

Cârciumile le-aş uita pe veci,

N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,

De-aş atinge aceste braţe reci

Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,

Depărtarea mi-ar părea uşoară...

De iubire-ntâia oară cânt,

La scandal renunţ întâia oară.

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.

Toate trec ca floarea spulberată.

Veştejit de-al toamnei mele frig

Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum

Inima răcită prea devreme.

S-o pornesc desculţ din nou la drum,

Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Gânduri şi gânduri,

Cu trupul tău mă chemi mereu la tine,

Să te privesc, în braţe să te strâng,

Iar inima iubită acuma să o frâng,

Jurând că nu mai plec de lângă tine.

Trupul tău mă învăluia discret,

Iar buzele pe tine îşi fac un drum,

Să uit că viaţa mea e foc sau fum,

Şi dorul mi se va domoli încet.

În zori când pasiunea îşi ia zborul,

Iar locul e gol, totul a trecut,

Nu uit amorul ce s-a petrecut,

Nici cum in mine ai aprins fiorul.

Oare? Iubirea să ne fie gară?

O inimă ce bate prima oară?

Un drum anost, uitat aşa-ntr-o doară?

Sau ce-mi doresc eu seară de seară

Fata subţirică-n brâu.

Ce-i de zice lumea, să nu-i crezi?

Eu tot am să cred cei doi ochi verzi.

Ochii ce i-am văzut aseară,

Seară fierbinte ca de vară.

Mă plimbam cu câinele spre râu,

Privind o fată subţirică-n brâu.

Dar când a-ntors capul spre mine,

Mi-a îngheţat sângele în vine.

Ochii cei mai frumoşi din lume,

Mari, verzi, parcă făcuţi anume,

Să ştiu că în fine am aflat,

Ochii ce mereu i-am căutat.

Intimidat, pe loc am rămas,

Înmărmurit şi fără glas,

Privind ochii ce m-au fermecat,

Nici n-am simţit, că a plecat.

Şi mi-a rămas de ieri să caut pe râu

Pe ea, pe fata subţirică-n brâu…

Of! dar greu e de trăit…

Hai termină femeie, eşti un drac smolit!

Eu pic de somn şi tu ai chef de iubit?

Uite că sticle de bere, golirăm o duzină...

Iar dacă tu n-ai somn, cine-i de vină?

Că-i senin afară? Că-i lună? Că-i multă verdeaţă?

Hai mă tu nevastă … dispari de tot în ceaţă!

Vecina nurlie-şi încearcă norocul,

Că focul ce-o arde, nu-l stinge tot blocul…

Astâmpăr nu are şi-mi iese-n cărare!

Norocu-mi surâde, că fata e tare…

O chem! Şoptit la mine în parcare,

Surâde ea fetiţa, venind ca o felină…

Se zgâlţâie totul, la mine-n maşină…

Noaptea e lunga, femeia vorace

Şi nu glumeşte, că ştie ce face…

Dar zorii alungă noaptea nebună

Şi pacea se lasă-ncet, după furtună…

Off! Ce noapte…

În braţe uşor, acuma te cuprind,

Încetişor la ureche îţi şoptesc,

Că în lume, alta ca tine nu găsesc

Şi tot mai tare acum la piept te strâng.

Îţi simt trupul fierbinte, fremăt\nd

Cu pielea moale, fină ca mătasea,

Încât nu m-aş m-ai dezlipi de ea

Nici astăzi şi nici mâine, nici oricând.

Ochii tăi ca două stele strălucesc,

Când pe trup îmi plimb a mele buze,

Şi grăbit îţi rup a tale bluze,

Că mă împiedecau să te iubesc.

Off! Şi câte, câte în noapte au urmat?

Te-am dorit şi iubit şi admirat…

Întrebări

Alene mă-ntind şi cu tine

Am tras draperia

Pe geam.

Mi-e sufletul plin?

Iubirea de tine?

Ori ploaia ne-mpinge la pat?

Îţi şoptesc ţie încet - te iubesc

Şi tu îmi repeţi - te doresc

E ploaia de vină? Ori locul?

Ori patul? Ori dorul?

Ori totul?

Zâmbeşti, mă alinţi,

Plin de dor,

Ochii dulce ţi-i sărut

Şi gura iubito.

Apoi…

Sărutul o ia către sân.

Alene mă-ntind şi cu tine

Alunec în somn

Şi ce vis?

E dorul de tine?

E amorul?

Sau ploaia ce-n pat ne-a trimis?

Interpretarea e personală,

Scrisă seara, la costum de gală,

Dar pentru că mi-a plăcut şi mie,

Poezia lui Adnas

Încât n-am mai putut face un pas…

Ţi-o ofer acum şi ţie…