Focul vânăt (Serghei Esenin)

Focul vânăt e gonit de vânt,

Zările-au uitat să mă mai doară...

De iubire-ntâia oară cânt,

La scandal renunţ întâia oară.

Am fost crâng părăginit pe loc,

La femei şi vodcă dam năvală.

Nu-mi mai place azi să beau, să joc,

Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,

Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,

Ca uitând întregul tău trecut,

Tu să nu mai poţi pleca la altul

Tu - mers gingaş, tu, surâsul meu,

Dac-ai şti, cu inima-i pustie,

Cum poate iubi un derbedeu

Şi cât poate de supus să-ţi fie.

Cârciumile le-aş uita pe veci,

N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,

De-aş atinge aceste braţe reci

Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,

Depărtarea mi-ar părea uşoară...

De iubire-ntâia oară cânt,

La scandal renunţ întâia oară.

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.

Toate trec ca floarea spulberată.

Veştejit de-al toamnei mele frig

Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum

Inima răcită prea devreme.

S-o pornesc desculţ din nou la drum,

Stamba luncii n-o să mă mai cheme.