Condamnaţi la fericire

Eşti unică, nu semeni cu nimenea pe lume,

Ai picioare lungi, fine, şolduri primitoare,

Talie subţie şi braţe primitoare,

Eşti menită, iubirii să îi dai un nume.

Parcă cel mai mare sculptor azi te-a dăltuit,

Cu umerii frumoşi rotunzi, pieptul bogat,

Cum nici unde-n lumea asta n-am aflat

Şi zeii cu drag mie mi te-au dăruit.

Abia atingi pământul cu pasul tău uşor,

Când la mine vi, să-mi dăruieşti iubire

Şi să-mi îmbeţi inima de fericire,

Încât îmi vine să zbor la primul nor.

Şi am să te cuprind cu a braţelor strânsoare,

Pătimaş să te sărut şi să te dezmierd,

Sufletul şi inima în tine să le pierd,

Apoi de mână să plecăm în lume mare.

Alături să ne trăim viaţa în iubire,

Nefericirile trecute să devină fum,

De mână amândoi să ne căutăm nou drum,

Că noi suntem condamnaţi la fericire.