Iubesc să te iubesc

Ţi-aştern acasă un covor de flori,
Ca pe el să păşeşti când vii la mine,
Să te sărut şi mâna ţi-o voi ţine
Cu inima cuprinsă de fiori.

Tu îmi vei oferi doar fericire
Cu toată bucuria inimii
Şi toată frenezia patimii,
Iar eu ţie pe veci numai iubire.

Şi doar cu iubire să ne îmbătăm,
Gura ta aprinsă să fie pahar,
Când trupurile ni le căutăm.

Am să îţi şoptesc mereu că te iubesc,
Şi îţi voi şopti întruna, iar şi iar,
Iubesc să te iubesc, să te doresc.

http://www.youtube.com/watch?v=v9NwnK2W5Gw

Rochia

De azi vreau să fiu rochia ta,
Trupul mereu să-ţi înfăşor,
Să uit de toate şi de dor,
Să te am în preajma mea.

Dogoarea ta s-o simt mereu
Cu mintea înfiorată,
Iar tu mică adorată
O parte fi din trupul meu.

Să-ţi îmbrac pieptul fremătând
Şi talia frumoasă,
Să le cuprind cu mult avânt.

Şi-ncet, încet să te dezbrac,
Când vom ajunge acasă,
Să te sărut cuprins de trac

http://www.youtube.com/watch?v=8XA1w90_UpY&feature=related

Iubirea e de vină?

Te-aştept să fi în astă seară
Prezentă în a mele vise
Cu gândul şi inima decise,
Să ne iubim ca odinioară.

Să simt din nou cum a ta mână,
Lacom către mine se întinde
Şi foarte strâns mă va cuprinde.
Oare! Iubirea e de vină?

Că simt dogoarea gurii tale
Întârziind mult pe trupul meu,
Stârnind zeci de pasiuni în gândul meu.

Ca în vremurile ancestrale
Sclavul iubirii voi rămâne
Şi tu cadână-ntre cadâne.

http://www.youtube.com/watch?v=1NNLzheTxCA

Noapte de iubire, noapte de dor

Sunt încă-n pat, nu-mi iau gândul de la tine,
Nici de la noaptea ce ai petrecut-o tu cu mine….
Şi să te strâng la piept acum aş vrea,
Strivindu-te, să simţi că eşti a mea.
Eu am venit
Zburător drag … venit neaşteptat,
Şi te-am găsit
Fierbinte lacomă şi de neuitat.
Pe trupul gol m-am aşezat fără ruşine,
Nemaidorind să plec de peste tine.
Plin de pofte, fără milă te-am sărutat şi te-am muşcat,
Arzând de patimi te-ai zvârcolit, te-am frământat
Şi te-am înnebunit de tot acolo-n pat.
Târziu ai obosit şi-n zori ai adormit,
Iar dimineaţa lângă tine … nu m-ai mai găsit…
Doar lângă pat cearceafurile au căzut…
Martore discrete la ce-a fost şi ce-a trecut…

http://www.youtube.com/watch?v=2Ox1Tore9nw

Gânduri de dor

Dorul mă mână azi la tine,
N-am odihnă în a mele nopţi,
Bat iar la ale tale porţi,
Sperând să te întorci la mine.

Speranţa-n suflet mugureşte,
Am ochii-nlăcrămaţi şi plâng,
Dar toate amintirile se frâng
Şi-o floare moare, alta-nfloreşte.

Am fost un trup c-o rădăcină
Îmbrăţişaţi, bărbat femeie,
Nerăbdători ca să deie,
Ne-a lipsit flacăra divină.

http://www.youtube.com/watch?v=duLIV1h_ORM&feature=related

Iubito să fi a mea mireasă

Hai! Să mergem pe câmpuri nesfârşite
Amândoi ţinându-ne de mână,
Să bată inimile fără frână
Şi să-ţi ofer iubirile infinite.

Hai! Iubeşte-mă şi curge-mi iar prin trup
Să simţi a mele arzătoare buze,
Cum rătăcesc prin a tale bluze
Şi de dragul tău, eu cum încet ţi-o rup.

Aroma ta proaspătă de iubire,
În aşternut alb imaculat,
Împreună cu un dulce sărutat
Şi a trupurilor clocotire

Ne va ţine, doar aprinşi şi-mbrăţişaţi
Dogoritori, contopiţi noi amândoi,
Noaptea toată fost-am unul şi nu doi,
Dar numai la iubire condamnaţi.

Hai! Iubito să fi a mea mireasă,
Eu să fiu al tău amant, soţ şi iubit,
Să ne iubim mereu la infinit,
Tu din zi în zi, tot mai frumoasă.

http://www.youtube.com/watch?v=EikDIkpa1nM&feature=related

Curbe (reeditare)

Te sărut pe fiecare curbă,
Ce lin coboară sau se urcă.
Le urmăresc cum se desfac,
Cum se adună
În piscuri
Sau în văi adânci,
Sărut aprins trupul tău de zână
Pe albul cast, ce n-are nici o vină,
Pentru că mă cheamă
Fără prejudecăţi sau teamă,
Patimi, iubiri ori gelozii.
Femeile cu ciudă privesc
După tine,
Când cu mine
Pe stradă ne iubim şi te iubesc.
Ne plimbăm ţinându-ne de mână
De şapte ori pe săptămână.
Iar după ce seara lin coboară
Acum în miez de vară,
Retraşi în dormitor,
Plecat spre tine cu pătimaş amor,
Voi stinge pasionatul dor.
Dorul de dor şi de iubire
Ce cuprinde nopţile-n neştire
Pătimaş şi cu nestăpânire,
Să te iubesc pe tine
Şi-al tău trup fără stăvilire.

http://www.youtube.com/watch?v=gPRESlT4Ccg&feature=related

Vino diseară-n visul meu

Vino diseară-n visul meu
Şi cu şoapte de iubire
Am să te strâng la pieptul meu,
Fremătând de fericire.
- - - - - - - - - - - - - - - - -
Vino diseară-n visul meu
Că eşti aşa departe
Şi vino zi de zi mereu
În ore târzii de noapte
- - - - - - - - - - - - - - - - -
Vino diseară-n visul meu,
Când luna pe cer răsare.
Voi fi asemenea unui zeu,
Care-ţi oferă o floare.
- - - - - - - - - - - - - - - - -
Vino diseară-n visul meu
Şi am să te simt aproape,
Când am să fiu iubitul tău
De azi noapte de noapte.
- - - - - - - - - - - - - - - -
Vino diseară-n visul meu
Şi îţi dăruiesc iubire.
Voi păstra legământul tău
De acum, în amintire.

http://www.youtube.com/watch?v=uw0lAl4gZVI&feature=related

Trupul tău (variantă)

Alb ca o statuie-i trupul tău
Ca soţia unui antic zeu,
Are forţă, feminitate,
Tandreţe şi fertilitate.

Braţe moi, rotunde, primitoare,
Sâni tari, rotunzi ca rupţi din soare,
Şoldurile-s largi ameţitoare
Şi coapsele îmbietoare.

Ţi-ador din inimă al tău trup,
De el privirile cu greu le rup.
Cu sufletul mereu am să-l iubesc,
Iar trupul mereu am să ţi-l doresc.

http://www.youtube.com/watch?v=p8Q-Vie8p6A

Vis de dor (variantă)

Ia-mă în braţe, vreau să mă iubeşti,
Strânge-mă şi hai de mă răsfaţă
Noaptea toată, până dimineaţă
Şopteşte-mi mereu, doar că mă doreşti.

Răsuflarea ta-i un fierbinte vânt
Ce adie în răcoarea nopţii,
Azi când toamna îşi arată colţii,
Iar inima ţi-o simt în piept bătând.

Gândule ce în noapte nu-mi dai pace,
Tu eşti dorul nopţii de iubire
Şi cea mai mare fericire,
Doar tu ştii, sufletul să mi-l împace.

Mereu mi-e foame doar de tine
Şi nopţile sunt triste aşteptări.
Am ochii îndreptaţi spre patru zări,
Iar inima mi-o simt că arde-n mine,

Aşa e visul, mereu tu mi-l frămânţi
Cu a tale doruri infinite
Şi curiozităţi nemărginite,
Încet, încet chiar că mă scoţi din minţi.

Un vers îţi voi dedica

Îţi voi dedica ţie un vers,
Că m-ai primit în viaţa ta
Şi m-ai făcut odată cu asta
Cel mai fericit din univers.

Te voi iubi viaţa întreagă,
Te voi alinta şi dezmierda,
Inima toată ţi-o voi da,
Ca să ştii cât mi-eşti de dragă.

Şi voi simţi eu buza ta
Ca pe-o fierbinte mângâiere.
Când se va lipi de buza mea,

Pătimaş te voi săruta
Cu o dulce învăpăiere
Şi întreaga viaţă ţi-o voi da.

http://www.youtube.com/watch?v=OglNPNPWvSo

Dorul meu

Nu-ţi spun cât mi-e de dor de tine
Şi cu fiecare zi ce trece,
Te simt mereu mai lângă mine,
Iar dorul asta nu mai trece.

Tu-n inimă mi-aduci surâsul
Şi bucurie multă-n suflet,
Iar părul tău ca abanosul
Parcă-i pictat pe un şevalet.

În lumea asta schimbătoare
Pe tine în zare te zăresc,
Tandră, feminină ca o floare.

Astăzi doar la tine mă gândesc
Şi la bucuria ce va fi,
Când în sfârşit, ne vom întâlni.

http://www.youtube.com/watch?v=tdltO_eeBQY&feature=related

Vreau să fiu iubitul tău

Vreau să fiu pe veci iubitul tău,
În braţe să te strâng neîncetat
Să îţi închin de-acum sufletul meu
Şi numai eu să fiu al tău bărbat.

Ne plimbăm în fiecare seară
La braţ pe străzi, prin parcuri şi alei,
La fel cum făceam odinioară
Târziu sub coroanele de tei.

Într-un târziu acasă să venim
Îmbujoraţi, plini de culoare,
Până târziu în pat să ne iubim,
Fără a şti, că afară-i soare.

Să regretăm, că noaptea-i scurtă,
Că ne-am tot iubi şi săruta
Fericiţi la a iubirii poartă,
De unde niciodată n-am pleca.

Să-ţi admir trupul de zeiţă
Umerii rotunzi, talia fină,
Sânul tău cu mica aluniţă
Şi pasul tău de balerină.

Şi în mii de şoapte de amor
Cu multe vorbe de iubire,
Simt că tu şi cu al tău fior,
Mi-aduci pe lume fericire.

http://www.youtube.com/watch?v=yV7hLHiFHxg

Azi te iubesc mai mult ca ieri

Azi te iubesc mai mult ca ieri,
Dar mult mai puţin ca mâine
Şi-n ale noastre încăperi,
Aşteptăm noaptea, ce vine.

Privind către a noastră stea,
În braţe te voi strânge,
Buzele ţi le voi muşca,
Până va picura sânge.

În braţe cu trupul tău gol
Şopti-voi la ureche,
Multe cuvinte de amor,
Ca tu să-mi fi pereche,

În zori tu ai să îmi oferi
Bobocelul tău de floare,
În schimb te rog, ca să îmi ceri
Trupul, cu a ta candoare.

Iar eu ţie am să-ţi promit
Că-n viaţa mea întreagă,
Să fiu mereu al tău iubit,
Tu a mea soţie dragă.

http://www.youtube.com/watch?v=HkXmoFqjMc4

Clipa noastră de iubit

În clipa noastră de iubit
Am să-ţi aştern covor de flori,
Să te iubesc la nesfârşit
Printre dorinţe şi fiori.

Din trupuri să ne iasă foc,
Când iubirea ne învinge
Şi vom trăi într-un potop,
Ce voinţa ne-o va frânge.

Îţi voi mângâia sânii fierbinţi
Şi săruta ca scos din minţi,
Dezmierdarea ta uşoară

E un vânt de primăvară.
Te voi adora, te voi iubi,
Cât mi-a rămas, a mai trăi.

http://www.youtube.com/watch?v=W7iNmGTId9U

Eşti mai frumoasă

De ce tu azi eşti mai frumoasă?
Ca-n seara când ne-am cunoscut.
Ai silueta armonioasă,
De-mi pare, că nici timpul n-a trecut.

Bărbaţii şi astăzi întorc capul,
Când calci pe stradă graţioasă,
Cu toţi voind să-ţi vadă chipul
Tău, de regină maiestuoasă.

Femeile tot mai geloase
Răutăcioase sunt, când te privesc,
Cu privirile arţăgoase
Nici nu văd, că pe tine te iubesc,

Seara când ne plimbăm pe stradă
Fericit, că sunt la braţul tău,
Aş vrea, ca cei din jur să vadă,
Că te voi iubi mereu, mereu.

http://www.youtube.com/watch?v=yfrIgpxf518

Iubirea să ne fie ca o floare

Sub cerul împodobit cu stele
Vreau iubito să uităm de lume,
Să te sărut şoptind al tău nume,
Şi să fi lumina vieţii mele.

Din toate, doar pe tine te doresc
Iubita mea cu ochi strălucitori,
Ce noaptea ţi-i admir adeseori,
Ochi care mă cheamă-ntruna să-i iubesc.

Iubirea să ne fie ca o floare
Strălucind sub boabele de rouă,
Când soarele încetişor răsare.

Zâmbitori începem ziua nouă,
După lunga noapte de iubire,
Dar sperând la mulţi ani de fericire.

http://www.youtube.com/watch?v=TbHAvBfmvFM

Mi-e dor de noaptea de iubire

Iubito! Îţi scriu şi-n astă noapte
Iar gândul îmi e tot la tine,
Deşi acuma sunt departe,
Te simt mereu pe lângă mine.

Şi gândul meu la tine zboară,
Zile, nopţi, de-a rândul, tot mereu,
Că tu eşti mica mea comoară,
Păzită acum de dorul meu

Mi-e dor de noaptea de iubire,
De dimineaţa când am plecat,
De clipele de fericire,
Când pătimaş te-am sărutat.

http://www.youtube.com/watch?v=7nZKMm-nOsc

Iubito

Sărută-mă să îţi şoptesc
La ureche încetişor,
Că doar pe tine te iubesc
Şi fără tine vreau să mor.

Aş vrea în braţe să te strâng,
Să te dezbrac, să te dezmierd,
Rezerva toată să ţi-o-nfrâng
Şi-n aşternuturi să te pierd.

În braţe tu să mă cuprinzi,
Ca o liană mă înfăşori,
La pieptul meu să te ascunzi,
Căutând a dragostei comori.

Pe aşternut am presărat flori
Pentru noaptea de iubire
Şi tremurând de dragi fiori,
Ne îndreptăm spre fericire.

Iar amândoi înlănţuiţi
Vom aştepta dimineaţa
Cu bucurie. Dar hotărâţi,
Ca aşa, să ne ducem viaţa.

http://www.youtube.com/watch?v=dySZpw4JJC4

Gânduri

S-a întins o distanţa între noi,
Şi-ntind o mână fără să te-ating.
Ce s-a întâmplat cu amândoi?
Dar cu iubirile ce nu se sting?

Spre tine gândul îşi ia zborul,
Să nu te mai simt aşa departe.
Legat de tine îmi simt eu dorul
Şi nimic nu ne mai desparte.

La tine mă gândesc acum târziu
La nopţile lungi de astă vară
Să-mi umplu iar sufletul pustiu

Mi-amintesc de prima seară
Când în parc sub bolta înstelată
Ţi-am jurat iubirea mea odată.

http://www.youtube.com/watch?v=Cubyqw-wIMI

Tărâmul fericirii

Când te apleci, în braţe să te strâng
Cu gesturile tale delicate,
Simt bătăile accelerate
Şi şoaptele tale cum încet se sting.

Când îţi simt pe gât sărutul arzător
Şi trupul tău de haine îl dezbraci,
Dorinţa pătimaşă s-o împaci,
Ne îndreptăm zâmbind spre dormitor.

Flămând voi sorbi a ta iubire,
Pe veci să păstrez gustul tău cu mine,
Să nu mai pot pleca de lângă tine,
Că doar tu îmi dai mie împlinire.

Uşoară pradă, valului iubirii,
În derivă, să ne lăsăm purtaţi,
Amândoi contopiţi şi îmbrăţişaţi,
Dar căutând tărâmul fericirii.

http://www.youtube.com/watch?v=-bi-YwQa_QM&feature=related

Scrisoare

Iubito m-am aşezat să-ţi scriu
Acum câteva rânduri,
O vreme acasă n-am să viu
Şi să nu cazi pe gânduri.

Astă noapte visat-am ochii tăi,
Luceau ca două stele.
Eu îmi oglindeam chipul în ei,
Să uit grijile mele.

Şi cu pasiune te-am îmbrăţişat
Strângând-te cu dor,
Gura tremurând ţi-am sărutat
De al dragostei fior.

Mi-e dor de trupul tău fierbinte
Cu drag de mine alintat,
Nicicând nu-mi va ieşi din minte
Dulcele tău sărutat.

Dar peste o vreme am să revin
Din nou la noi acasă
Tu să mă aştepţi cu chip senin
De restul, atunci nu-mi pasă

http://www.youtube.com/watch?v=uhPecFBIxyM

Te iubesc

Te iubesc ca pe un cer senin
Dintr-o zi caldă de vară,
Când te-am văzut întâia oară
Şi de când iubirea ţi-o închin.

Buzele strălucitoare
Le simţeam alergând pe trup,
Iar bluza ta am vrut s-o rup
Cu dorinţă clocotitoare.

Cu tandreţe te-am mângâiat,
Te-am alintat şi dezmierdat,
Abia atingându-te pe faţă.

Am vrut aşa să fim în viaţă,
Mereu, tot mai îndrăgostiţi,
Pentru că aşa am fost sortiţi.

http://www.youtube.com/watch?v=n5Dd1mwpOy8

Noaptea de iubire

Ţi-aştern covorul în noaptea de iubire,
Ca inimile să reverse numai foc,
Trupurile înlănţuite ca-n potop
Pentru adevărata fericire.

Îţi voi oferi şi multă bogăţie,
Pe care s-o aştern ţie la picioare,
În schimbul inimii tale iubitoare
Ce-o vreau acum, mâine ce-o fi, să fie

Dimineaţa, o boare să ne-adie
Peste-a noastre trupuri fremătătoare,
Dar însetate acuma de răcoare.

Voi aştepta mereu altă chindie
Şi nu voi uita noaptea de fericire
Cu clipele-i arzătoare, de iubire.

http://www.youtube.com/watch?v=XhSx8uKdD5o

Vis de fericire

Iubito! Hai să te sărut
Şi să te ador, să te iubesc,
Că pentru tine mai trăiesc.
Hai! Revedem tot de la-nceput,

Retrăim clipe de iubire,
Când noi am aşteptat cu dor
În nopţile noastre de amor,
Să vibrăm de fericire.

Înfierbântaţi printre cuvinte
Şi de îmbrăţişări aprinse,
Făcut-am mii de jurăminte.

În nopţi albe de iubire,
Cu inimile tot nestinse,
Trăiam un vis de fericire.

http://www.youtube.com/watch?v=Nd8O7xXcs0w&feature=related

Noapte

Aşteptăm acuma miezul nopţii
Pentru a ne iubi mai mult ca ieri
Cu multe şi lungi îmbrăţişări,
Până la zorii dimineţii.

Luna îşi va revărsa lumină
Peste a noastre trupuri goale,
Forme frumoase, sculpturale,
Muzica ne cântă în surdină.

Îndelung, eu te voi săruta,
Apoi, strâns de tine mă lipesc,
Cu patimă am să te iubesc
Şi cu şoapte te voi alinta,

Iubită, amantă şi soţie
Totul pentru mine tu să fi,
Numai pe tine te voi mai iubi,
Fericirea mea a ta să fie.

În loc de bună dimineaţa
În zori îţi voi oferi o floare,
Limpede să îţi fie faţa
La primele raze de soare.

http://www.youtube.com/watch?v=JbY8YuYs67U

Doresc

Doresc să-mi fi tu raza de lumină,
Ce-mi dirijezi drumul spre tine.
Să-mi fi tu o minunată floare,
Să te sărut de azi fără-ncetare,
Ochii să-ţi fie ape cristaline
Cu strălucirile divine.
Când chipul mi-l voi oglindi în ei,
Să uit parfumul florilor de tei,
Iar trupul de zeiţă să-ţi privesc,
Să te admir până simt că ameţesc
Şi uşor să te alint, să te dezmierd,
Apoi în braţele tale să mă pierd.
Cuprinşi de fiori să ne contopim
Amândoi înlănţuiţi, să ne iubim,
Să îţi şoptesc cuvintele de dor,
Aprins în noaptea lungă de amor.
Iar dimineaţa mâna să ţi-o cer,
Gaj pentru iubirea toată ce-ţi ofer.

http://www.youtube.com/watch?v=BHf0D894pjI&feature=related

Trupul tău

Te strâng în braţe, tu lasă să-ţi cadă
Rochia ta roşie, azi cumpărată,
Şi trupul lasă-l să se vadă,
Azi fiind mai frumos ca niciodată.

Trupul tău alb zâmbind să ţi-l privesc,
Parcă de un maestru-i dăltuit,
Să te strâng la piept şi să te iubesc
Azi fericit, că mi te-ai dăruit.

Să îmi zâmbeşti cu ochi strălucitori,
Când cu patimă te strâng
Şi trupul tău frumos am să ţi-l frâng.

Şi apoi amândoi clocotitori,
Vom fi purtaţi de al iubirii val
În larg şi niciodată către mal.

http://www.youtube.com/watch?v=wgacX35zBck&feature=related

Sub covorul de stele

Sub covorul de stele
Chipul tău se arată,
Rătăcit printre ele,
Să te mai văd odată.

Doar inima îmi plânge,
De când aici m-ai lăsat
În jur totul se frânge,
Spune-mi, de ce ai plecat?

Afară umbrele tac
Şi nu pot, să fac un pas,
Când toate stelele cad
Tăcute, fără de glas.

Gândurile-mi sunt pustii,
De când tot stau şi aştept,
Clipa în care să vi,
Să-mi arăţi drumul drept.

http://www.youtube.com/watch?v=cPafpQ9RQ0s&feature=related

Eşti singura femeie

Acum stau să număr zilele
Şi clipele de fericire
Din nopţile noastre de iubire,
Cu ochii tăi ca stelele.

Vreau să-ţi ofer aur, bogăţie
În patul alb presărat cu flori
Şi toate a lumii mari comori,
Doar inima ta, a mea să fie.

Sub stele, în vântul care adie,
Îţi fac ţie acuma legământ.
De azi eşti singura femeie,

Ce o mai iubesc pe acest pământ.
Eu să îţi ofer ţie iubire,
Iar tu dă-mi mie fericire.

http://www.youtube.com/watch?v=Funp7JTWp2A

Povara (9)

- Hai că revin cu întrebarea. Nu ai de gând să scrii poezii din nou?
- Deocamdată nu, o vreme încă nu mai scriu. Crede-mă că acum nu am nici o dispoziţie pentru poezie.
- De ce? Îţi lipseşte vreo muză?
- Nu vorbi copilării. Nici vorbă, nu eşti tu prezentă zi şi noapte?
- Tocmai, acum duci o viaţă liniştită, aşa cum îţi place şi aşa cum ţi-ai dorit întotdeauna. Cel puţin acasă, eu am făcut totul ca acasă să fii ferit de orice ar putea să te neliniştească. Îţi ajung problemele şi balamucul din şantiere.
- Da aşa e, nu pot decât să îţi mulţumesc şi să îţi fiu îndatorat. De când eşti aici mă grăbesc întotdeauna să vin acasă şi o fac întotdeauna cu mult drag.
- Mă faci să înroşesc, nimeni nu mi-a mai vorbit ca tine şi nici nu a mai fost nimeni aşa de atent cu mine.
- Mă bucur că te simţi bine cu mine şi sincer mi-aş dori să nu mai pleci niciodată.
- Asta îmi doresc şi eu, să rămân toată viaţa aici cu tine, să îmbătrânim împreună.
- Eşti o drăguţă şi pentru asta fug acum să îţi aduc un buchet de trandafiri.
- Bine Tony, până te întorci îmi fac o cafea.
Am fugit repede până în centru la Piaţa 700 şi am ales un buchet mare de trandafiri roşii. Apoi am intrat la o cofetărie şi am luat două savarine şi două indiene. Nu am mai oprit nicăieri şi m-am întors acasă. Pe drum m-am gândit cu plăcere că într-adevăr mă simt tare bine de când s-a mutat la mine. Toate astea s-au petrecut firesc, fără nici o curte de paradă sau alte mondenităţi. Între noi există o bună înţelegere şi ceea ce e mai important e că există multă bunăvoinţă de a fi unul celuilalt cât mai plăcut, cât mai de folos.
- Draga mea am adus şi câteva prăjituri care ştiu că îţi plac. Zic eu odată ajuns sus în timp ce puneam florile într-o vază.
- Ca de fiecare dată eşti tare drăguţ şi îţi mulţumesc pentru ele.
- Spune-mi ce vrei să facem azi, ţi-ar place să ieşim undeva?
- Şi da şi nu. Parcă totuşi mi-ar place să stăm acasă. Ne mai ne odihnim şi după aceea mai stăm de vorbă.
Ne-am întins pe pat, eu cel puţin ştiu că am dormit vreo două ore. Nu ştiu exact cât am dormit, dar mi-a căzut bine somnul, eram tare obosit.
- Să ştii că mă simt ca un nou născut, odihnit şi parcă cu alt chef de viaţă. Hai să ciugulim câte ceva că parcă îmi e foame.
- Ce vrei să pregătesc?
- Parcă ceva rece, ce zici? Tu vrei altceva?
- Nu, mănânc la fel ca tine.
Zis şi făcut, am mâncat amândoi câteva felii de caşcaval cu şuncă şi bineînţeles prăjiturile aduse de mine ceva mai devreme. Chiar mă simţeam bine.
- Să ştii că fără să glumesc, dar m-am săturat ca la Paşti.
- Mă bucur şi eu la fel.
- Ce propui să facem în continuare?
- Ce vrei tu şi apoi mâncăm.
- Iar mâncare? Hai să sărim peste ea că mi-a fost destul.
- Auzi Tony, de mult am vrut să te întreb, dar nu am îndrăznit.
- Tu? Cum să nu îndrăzneşti? Te-am rugat să te simţi acasă, nu ca acasă. Aşa că te rog întreabă.
- De mult tot am vrut să ştiu de la tine ce te apasă. Au circulat şi circulă şi acum tot felul de zvonuri - unele verosimile, altele nu - despre o întâmplare din viaţa ta care te-a impresionat mai mult şi care ţi-a schimbat felul de a trăi, toată atitudinea faţă de ce e în jurul tău. Vrei să îmi spui tu acum care şi cum s-au desfăşurat acele evenimente?
- Hm, sincer e un subiect cam delicat şi nu îmi place să îmi amintesc de acele timpuri, dar e mult mai bine să nu mai amân, să îţi povestesc eu totul şi să nu mai asculţi ştiu şi eu ce zvonuri. Oricum mai devreme sau mai târziu tot va trebui să îţi spun.
În toamna trecută au fost doisprezece ani de atunci. Eram tare îndrăgostit de o doamnă cu care eram împreună de trei ani şi jumătate. Eu am cunoscut-o, imediat după ce ea a divorţat, era cu cinci ani mai tânără ca mine şi avea un băieţel.
Sincer nici nu mai ştiu împrejurările in care ne-am cunoscut. Era pe jumătate nemţoaică şi o chema Hedwig, Hedy cum îi spuneam eu şi cei din familie. Nu era o frumuseţe în sensul strict al cuvântului, dar m-am simţit imediat atras de ea, de ochii ei şi pe nesimţite a intrat în viaţa mea. Cu fiecare zi ce trecea m-am simţit tot mai îndrăgostit. Mi se părea cea mai frumoasă din lume şi de ce să te mint, la fel o văd şi acum.
Încă din primele zile ne-am înţeles foarte bine, de parcă întreaga viaţă am fi petrecut-o împreună. Era pictoriţă, lucra foarte mult şi cu pasiune. A avut câteva expoziţii prin oraş, expoziţii care i-au atras un număr mare de comenzi. Mai mult vara mergea câte o lună doua prin Austria şi Germania, unde făcea, la comandă, tot felul de fresce pe vile şi cabane. Aveam o dubiţă amenajată cu loc de dormit în spate, aşa ca avea asigurat un minimum de confort pentru a nu-şi deranja clienţii cu cazarea. Din cauza pacienţilor nu puteam să stau cu ea decât foarte puţin prin străinătate. Ce să îţi spun, câştigam amândoi împreună mult mai mult decât aveam nevoie.
Din cauză că amândoi eram foarte ocupaţi copilul stătea mai mult la părinţii ei. Nu le dădea o sumă fixă lunar, dar nu s-au plâns niciodată că ar fi neglijaţi. Ba din contră mereu auzeam cuvinte de laudă la adresa ei.
Nu ştiu pe ce motiv părinţii ei nu mă agreau de loc, mă priveau mereu cu un aer de reproş, uneori parcă cu ură. Am încercat în câteva rânduri o conciliere cu ei fără nici un rezultat. Nu am făcut nici un caz pentru asta, în fond nu alături de ei aveam de gând să îmi duc viaţa în continuare. Ei cu ei şi noi cu noi.
În toamna de care vorbesc aveam de gând să ne căsătorim, apoi să trec şi băieţelul pe numele meu.
Mă gândeam că dacă va creşte, îi va fi mai uşor la şcoală şi în viaţă.
Am făcut certificatele medicale şi ne-am planificat la Biroul stării civile al Consiliului Popular Municipal pentru căsătorie, înfierea copilului urma să o fac imediat după căsătorie.
Cu vreo două săptămâni înaintea datei planificate, am plecat pe trei zile la un simpozion. În aceste zile urma să stea la părinţii ei, împreună cu băieţelul, dar că la întoarcere mă va aştepta acasă.
După simpozion nu am mai stat,m-am grăbit şi am ajuns acasă cam pe la prânz. Nu am intrat bine şi aud sunând telefonul. Nu ştiu, dar parcă nu aveam chef să vorbesc cu nimeni, lăsându-l să sune de multe ori. Totuşi într-un târziu am ridicat receptorul. Am împietrit, era mama ei care cu o voce stridentă mi-a spus ca Hedi a murit, s-a sinucis. Am crezut că e vreo glumă proastă şi am zburat până acolo. Am fost primit cu multă ostilitate. Nu am luat seama şi am intrat înăuntru. Cele spuse la telefon erau adevărate. Multă vreme am rămas plângând lângă trupul ei. La un moment dat o aud pe mama ei spunând că eu port toată vina, că dacă nu m-ar fi cunoscut nu ar fi murit.
Am tăcut, ce era să zic. Parcă s-a rupt ceva în mine. Ştiam că viaţa mea se va schimba cu totul. În gândul meu am vrut să fac ceva şi atunci la căpătâiul ei am hotărât că niciodată nu voi mai bea, nu voi mai fuma, nu voi mai juca nici un fel de joc de societate. Legământ care îl respect şi acum. Voiam atunci şi vreau şi acum ca de acolo de unde este să fie mândră că o iubesc şi o voi iubi numai pe ea cât voi mai trăi. Că zi de zi mă trezesc cu imaginea ei în faţa ochilor, mă trezesc cu ea în gând.
Am întrebat dacă a lăsat vreo scrisoare, vreun bilet. Foarte tăios mi s-a răspuns ca nu.
După înmormântare nu am mai fost primit la ei în casă. Ce era să mai fac, m-am supus.
La vreo două sau trei săptămâni am fost citat de procuratură. Mi s-a spus că există o reclamaţie, cum că eu aş fi provocat sinuciderea lui Hedi. Mi-au pus multe întrebări despre relaţiile dintre noi. Am răspuns cu amănunţime la toate. În final procurorul mi-a spus că toţi cei care au fost interogaţi: vecinii, cunoscuţi inclusiv sectoristul prin declaraţiile lor au infirmat acuzaţiile ce mi-au fost aduse. La întrebarea mea şi procurorul a spus că nu există nici o scrisoare sau bilet de adio.
Am renunţat de a mai căuta motivul acestui gest. Dacă ea a vrut atunci să fie secretul ei, aşa să fie şi acum. Poate că atunci când Dumnezeu mă va chema la El şi ne vom întâlni, tot ea îmi va spune.
Vezi tu cu toţi aceşti ani care au trecut nu am putut să o uit. Nu trece zi să nu mă gândesc la ea. De multe ori noaptea o simt lângă mine şi mă trezesc căutând-o.
- Da Tony şi eu te-am auzit de foarte multe ori spunându-i numele, de foarte multe ori chemând-o.

Am tăcut vreme îndelungată, fiecare cu gândurile lui.
- Of! Şi totuşi te invidiez pentru fericire, pentru cei trei ani de fericire.

http://www.youtube.com/watch?v=Esq0U_lvgsA

Poveste de început de an (8)

- Spune măi Tony, ce ţi-a venit acum, de ce în loc de poezii scrii aceste istorioare? Nu zic că nu îmi plac, dar şi poeziile tale îmi plac.
- Ei, ei şi tu, nu ştii că eu sunt un ardelean, puţin naţionalist?
- Ba ştiu şi nu numai puţin, ci foarte, mai român decât românii.
- Tocmai ăsta e şi motivul, vreau să arăt contribuţia Ardealului şi a Banatului în cultură, artă şi istorie, atât la noi, cât şi peste hotare.
- Hai lasă, că doar pe Ana Cumpănaş nu o integrezi aici.
- Ba da, in felul ei a fost o luptătoare eficientă împotriva crimei organizate.
- Dar s-o lăsăm pe ea, că doar sunt atâţia alţii şi în trecut şi în zilele astea cu care ne mândrim
- În zilele astea?
- Da ai uitat de P.F. Patriarh Daniel Ciubotea, născut în părţile Lugojului şi fost episcop al Timişoarei? Dar de Antonie Iorgovan - părintele primei Constituţii Democratice a României, născut în părţile Reşiţei? Şi mulţi alţii.
- Iar revenind la trecut, chiar şi în Vechiul Regat nu a existat nimic important fără contribuţia noastră, a bănăţenilor şi a ardelenilor.
- Nu te cred şi nici nu ai fi în stare de vreun exemplu.
- Andrei Mocioni este unul din fondatorii Academiei Române, Stârcea Mocioni un mare om politic şi încă mai sunt.
- Zău, acum văd că nu am prieten un bărbat tandru şi atent, ci o întreaga enciclopedie.
- Nu exagera nici tu, dar aşa in prag de An Nou îmi place să mă gândesc la lucruri frumoase, nu la găinării sau pornografii cu care sunt pline ziarele şi programele tv.
- Nu folosi termeni aşa de asprii la adresa bieţilor reporteri şi jurnalişti.
- Bieţi? După cum scriu aş spune mai degrabă beţi. Scriu aiureli fără discernământ în goana după vânt.
- Taci şi tu. Parcă nu ai trăit nici o întâmplare mai picantă şi hazlie niciodată. Acum prea le exagerezi şi tu.
- Ba cum să nu, dar e important felul cum o povesteşti, cum o pui pe tapet. Chiar şi o întâmplare fără perdea devine plăcută şi foarte banală.
- Hai povesteşte-mi ceva de felul acesta, te rog.
- Chiar vrei, vrei, că nu mă prea entuziasmează gândul acesta
- Da. Chiar te rog. Bine?
- Bine. Zic eu şi ca să-i fac pe plac, încep să povestesc.
- Acum mult peste douăzeci de ani eram student şi nişte prieteni m-au invitat, să cânt cu ei intr-o sâmbătă la Clubul Atlanta.
A fost o seară grozavă şi am cunoscut acolo o fată foarte drăguţă, care tot timpul serii a stat cu mine pe lângă orchestră. La plecare am luat-o de braţ să o conduc spre casă. Pentru că urma să revin şi în ziua următoare am lăsat trompeta acolo, la un loc cu instrumentele celorlalţi.
La plecare mi-a spus că părinţii sunt foarte severi cu ea, dar acum profită şi întârzie puţin, pentru că tatăl e plecat undeva la sat.
Am luat-o încet pe jos spre Fratelia, am depăşit cimitirul din Calea Şagului, unde pe partea dreaptă erau câteva case şi multe plaţuri de grădini. Am ochit eu unul cu porumbul mare şi am intrat amândoi. Am culcat câţiva ştiuleţi şi a poftit-o să ne aşezăm. M-a refuzat pe motiv că îşi şifonează şi murdăreşte rochia. Mă roagă să stăm în picioare, undeva lângă un pom.
M-au surprins spusele ei, dar am ascultat-o şi ne-am ,,ascuns’’ la umbra unui pom.
- La ora 2 noaptea sau cât o fi fost, vouă vă ardea de umbră?
- Sigur ca da. Doar eu sunt un băiat mai mult decât discret.
Mai târziu aveam să îi dau dreptate. Cu toată grija noastră rochia nu a scăpat chiar neşifonată şi nemurdărită puţin.
- Cum naiba că nu te înţeleg?
- Ei nu, ne-am aşezat cuminţi lângă pom şi încet, încet ne-am lăsat purtaţi de valul tinereţi noastre. Fără să observăm am ajuns foarte, foarte departe. La un moment dat o aud chemându-mă printre şoapte şi oftaturi cu numele de Gicu. Şi ce să îţi spun o tot ţinea înainte cu Gicule în sus, Gicule în jos.
- Şi tu ce ai zis, când ai uzit-o aşa?
- Nimic.
M-am făcut că nu o aud. Era păcat ca pentru motive minore să ne întrerupem bunătate de noapte.
- Dar vezi tu tot ce e plăcut durează foarte puţin, pentru că ziua a început să dea semne de viaţă. Aşa că… am ajutat-o să-şi aranjeze rochia, apoi ne-am îndreptat şi noi înspre stradă, ca să o conduc până acasă.
Dar pe drum, nu am putut să nu întreb:
- Cine-i Gicu? Aşa de mult îl iubeşti?
- De ce mă întrebi? De unde ştii de el?
În câteva cuvinte i-am povestit totul. Ea s-a înroşit toată.
- Mai stai acum te rog câteva minute cu mine, acum sunt foarte emoţionată şi până mă liniştesc puţin, îţi spun de Gicu.
- Tony dragul meu să nu mă înţelegi greşit, Gicu este logodnicul meu, care acum e militar la o unitate din Chişoda. După ce se eliberează din armată, urmează să ne căsătorim. Aseară probabil că nu l-au învoit. Te rog să mă crezi că deşi am fost cu tine, numai la el mi-a fost gândul.
Am sărutat-o şi i-am spus să nu îşi facă griji din cauza mea. După care i-am dat o carte de vizită cu rugămintea de a mă căuta la telefon, dacă cine ştie, va simţi nevoia vreodată.
- De atunci nu am mai cântat niciodată la Atlanta.
………………………………………………………………………………….
După o îndelungată tăcere te-am auzit:
- Tony într-adevăr o întâmplare stupidă, o întâmplare de neuitat. Nici nu vreau să ştiu, dacă v-aţi mai întâlnit sau nu.

http://www.youtube.com/watch?v=vOR_jq9M53c

Masa Poganilor

În Lugoj, până în apropierea celui de al doilea război mondial, lângă răscrucea drumului spre Făget sau Caransebeş, exista un vechi han – cunoscut sub numele de Birtul Poştei. Aici în decursul timpului se schimbau caii diligenţelor poştale sau putea fi găzduit oricare drumeţ ce ar fi voit să înnopteze sau să rămână o vreme în Lugoj.
Încă de înaintea primului război mondial proprietarul hanului era un oarecare Samson, ţăran bogat şi gospodar din părţile Făgetului. Hangiul care nu avea o mână, a luat de nevastă o femeie foarte harnică din Lugoj, care să-i fie şi de ajutor.
Hanul chiar dacă, în timp, îşi schimbase destinaţia, era în plină înflorire. Acum înnoptau aici ţăranii care veneau cu bucate şi animale la piaţă, iar în saloanele luxoase îşi petreceau serile numai lumea bună şi elegantă a oraşului.
Totuşi undeva mai retras exista permanent rezervată o masă. I se spunea de localnici Masa Poganilor. La această masă îşi petrecea uneori serile şi nopţile toţi oamenii marcanţi ai politicii şi culturii din Lugoj. Se mai întâmpla ca la această masă să se oprească câte un tânăr student mai sărac, nu era nici o supărare - consumaţia lui era plătită de Samson.
Dintre cei care s-au perindat pe aici în lungul timpului încerc să enumăr câţiva: Mocioni, Coriolan şi Tiberiu Brediceanu, Traian Vuia, Hazi şi Filaret Barbu, Ion Vidu, Traian Grozăvescu, Victor Vlad de la Marina, Tata Oancea, Gheorghe Gârda şi mulţi alţii. Întâlnirile lor se transformau în adevărate serate sau nopţi politico-muzical-literare. Glasurile celor de aici se făceau auzite în tot Banatul.
Domnul avocat Coriolan Brediceanu, primul deputat român în Dieta de la Viena, mergea de fiecare dată în capitala imperiului îmbrăcat numai în portul ţărănesc din Banat.
Îmi permit să citez câteva versuri din aceea epocă:


Nu-i mai om ca bănăţan,
Bănăţan ca logojan,
Logojan ca Bredicean.

Acest obicei de a se îmbrăca a fost preluat după un secol de domnul Vasile Lupu, deputat de Bucovina - altă provincie care în lungul istoriei a avut capitala la Viena.

http://www.youtube.com/watch?v=6QO21JCa7NA

Sinceritate? (7)

- Da Tony, nu am închis ochii toată noaptea după povestea asta cu americano-măhăleanţa ta.
- Adevărul e că, indiferent de ce a spus aia, nu eşti tu omul care să împartă copii în dreapta şi stânga, fără ca să-ţi mai pese de ei.
- Las-o încolo nu te necăji atâta, că te îmbolnăveşti. A minţit şi gata. Punct.
- Interesantă figură eşti şi tu, nu prea minţi niciodată, dar nici la minciunile altora nu reacţionezi, chiar dacă te deranjează.
- Aşa m-am obişnuit.
- O fi aşa, deşi nu cred chiar întru totul.
- Ba uite că aşa e, eşti mult mai câştigat când cam spui adevărul.
- Ce naiba e cu acest cam că nu pricep nimic.
- Păi ce tot îţi spun că eşti mai câştigat spunând tot adevărul sau cam tot adevărul, decât să te încurci într-o plasă de minciuni.
- Dragă Tony, mă ameţeşti cu aproximările astea, te învârteşti în jurul a nu ştiu ce şi faci pe misteriosul.
- Nu fac pe misteriosul, dar este exact cum spun. Pe tine te-am minţit vreodată?
- Nu şi nici nu simt că mi-ai ascunde ceva. Despre întâmplări din trecut, am hotărât că le vom povesti în timp şi pe rând sau greşesc?
- Da tu ai propus şi am hotărât amândoi.
- Niciodată nu mi-a prea plăcut să mint sau să înşel pe cineva. Şi uite o întâmplare foarte veche, care m-a determinat ca întotdeauna să procedez aşa. Deci dacă spun ceva, să fie purul adevăr, chiar dacă - hai să zic - nu îl spun în totalitate.
- Nu pricep nimic din tot ce-mi spui, dar hai începe să povesteşti totul pe îndelete.
- S-a întâmplat foarte de mult, acum douăzeci de ani. Eram mai la începutul carierei mele, dar avansasem foarte rapid. Într-o seară am stat mai mult la nişte şedinţe.
După ce am terminat şi am plecat pe stradă mă întâlnesc cu trei cunoscuţi Mitru, Vasi şi Nelu.
- Ce faci astăzi, eşti liber? Mă întreabă ei.
- Nu am nici un program, chiar sunt liber, liber acum şi de acum.
- Nu vrei să joci cu noi o partidă de poker? Mă întreabă Vasi.
- Ba da, cum să nu, de când cu munca asta, chiar nu am mai jucat de mult.
Ne-am dus într-unul din birouri.
Am avut vreo 500 de lei la mine, aşa că m-am aşezat la masă fără emoţii.
Parcă eram urmărit de ghinion, jucam de peste trei ore şi nu am dus măcar o mână. Numai cărţi slabe îmi intrau. O singură dată am avut o carte cât decât legată, dar şi atunci s-a parolat jocul. S-a anunţat ultimul tur şi am pierdut toţi banii şi încă peste o mie, cât am mai împrumutat în cursul jocului.
La acest ultim tur potul crescuse îngrozitor, s-a tot dublat triplat, nici nu ştiam suma care s-a adunat pe masă.
Zice Mitru către mine:
- Antoane i-a spune-mi cât şi de la cine ai împrumutat.
Îi spun că eram dator 500 la Vasi şi 700 la Nelu.
- Uite aici 1200 lei şi achită-ţi la ei tot ce ai datorie şi de acum orice bani mai vrei, îţi împrumut eu.
Zis şi făcut am achitat cele două datorii şi mă tot uitam lung la pot.
- Spune Anton cât să îţi dau acum pentru jocul acesta?
- Păi te rog 1800 să fie suma rotundă şi îţi sunt dator cu 3000 de lei.
- Ia banii şi mi-a numărat suma. Mai ţin minte Mitru era în stânga, Vasi în dreapta şi Nelu în faţa mea.
Vasi era la împărţitul cărţilor, următorul pas şi Mitru deschide cu 100 lei. Intru şi eu deşi aveam cele mai proaste cărţi închegate - o pereche de şeptari. Începem decartarea, Nelu a schimbat o carte, Mitru tot una şi vedeam pe Vasi că se pregăteşte pentru a schimba două. Atunci m-am dat servit şi nu am schimbat nici o carte.
Mitru deschide fiind primul, porneşte cu 25 de lei.
Atunci am început să dau în ei.
- Măi Mitre tu ai cel puţin două perechi ceri numai atâta, zic eu şi continui, uite cei 25 ceruţi şi la Monte Carlo pe doi şeptari ai mei, mi-au spus să mai cer o sută.
Vasi zice:
- Uitaţi 25-ul lui Mitru, suta lui Tony şi eu mai plusez cu 25. Următorul achită tot ce s-a cerut până la el şi mai cere 50.
Mitru achită tot ce s-a cerut şi spune:
- Măi Tony sunt tare curios de şeptarii tăi şi cer 100 de lei. Eu plătesc şi mai cer două sute, Vasi plăteşte tot ce datora până la el şi mai cere 25 de lei. Nelu dă sec fără pretenţii. Mitru plăteşte şi el tot ce datora în pot şi mi se adresează.
- Anton, ia ca să-ţi văd şeptarii tăi, cer 200.
- Până acum am jucat pe cei doi şeptari şi achit cei două sute, dar vreau să joc în continuare şi mai cer 400 lei. Îi văd că se cam uită urât la mine şi dădeau mărunt din buze. Vasi nu prea entuziasmat
- Am de dat 200 plus 400 şi eu mai cer 25 de lei.
- Următorul plăteşte tot ce s-a cerut şi mai cere şi el 50 lei. Mitru nu mai dă nimica şi iese din joc.
Simt că încăpăţinarea îi cam lasă şi foarte nevinovat le mai cer 500 de lei.
Amândoi au aruncat cărţile pe masă. Iau potul şi îmi achit datoria, scad cei 500 cu care am intrat în joc şi ramasem în câştig cu 3300 lei.
- Aşa proşti ca voi nu am văzut de mult. Zice Mitru.
- Ştiu că nu se cuvine, pentru că nu am plătit, dar Tony te rog arată cărţile. Le întorc, bineînţeles că nu era nimic mai mult de cei doi şeptari ai mei. Hai să vedem şi restul. Vasi avea ful, Nelu brelan, iar Mitru două perechi mici. În loc să cereţi ca mucea ce trage de pot 25 şi 50 lei, trebuia să fi cerut fiecare cel puţin 400 şi atunci să-l fi văzut pe Tony ce mai făcea când trebuia să vă dea sec la amândoi 800. Mai râdea cu Monte Carlo al lui?
- Putea să vă sperie doar daca cerea 1000 şi în situaţia asta, sincer nu îl văd să fi făcut asta.
- Domnia şi prostia se plătesc.
- Dacă vă întreb acum, aţi jura că fiecare a rămas în banii lui şi că nu a pierdut nimeni nici un leu.
………………………………………………………………………………….
- Deci ai văzut cum cu sinceritatea am câştigat un pot uriaş?
- Da iubitule, dar sinceritatea ta a fost ajutată de zâmbet şi de vrăjeala aia ta cu Monte Carlo.

http://www.youtube.com/watch?v=0ZeA7ohgj0E

America (6)

- Au trecut câteva zile de când te-ai mutat cu totul la mine şi spre surprinderea mea m-am obişnuit foarte uşor cu viaţa în comun. Realitatea este că am avut amândoi multă bunăvoinţă în acest sens. A început să îmi placă ca seara să găsesc acasă cina pregătită şi o companie plăcută.
- Astăzi e sâmbătă şi e trecut de ora 8, vrei să mai ieşim undeva?
- Chiar dacă aş vrea, spectacolele au început, iar la vreun restaurant nu prea mă trage inima să mergem. Mă bucur că ai acceptat să stai cu mine. Serile şi nopţile au acum cu totul alt farmec.
- Să ştii că şi eu simt la fel. Cu tine am redescoperit frumuseţea vieţii în doi. Nu mai credeam că mă voi acomoda vreodată cu cineva permanent lângă mine.
- Ei permanent! Eu lipsesc de dimineaţa până târziu seara. Acasă chiar sunt un fel de musafir. Şi de multe ori am de lucru în continuare până noaptea târziu.
- Ba, nu e aşa, e foarte plăcut să te ştiu pe lângă mine, pentru că de ce să nu ţi-o spun, chiar dacă pleci devreme şi te întorci foarte târziu, prezenţa ta e mereu simţită, parcă eşti prezent în tot ce e în casă.
- Hai mai bine spune-mi astăzi pe cine ai mai întâlnit?
- Nu am întâlnit pe nimeni sau cel puţin nu am întâlnit pe nimeni important.
- Nu te cred, pari puţin îngândurat şi preocupat de ceva.
- Chiar se vede asta?
- Nu e chiar aşa evident ca altă dată, dar dacă mă uit atentă la tine, sigur că se vede. Şi apoi nu uita că în săptămâna asta s-au reînnodat toate firele rupte între noi sau aproape toate.
- Eu cred că toate, fiindcă nu au fost multe, în schimb au fost destul de solide, mai degrabă funii decât fire. Şi acum mă tot întreb ce a fost atunci, cum de am renunţat amândoi la toate şi ne-am despărţit.
- Lasă că avem timp să vedem şi asta, apoi să ne învinovăţim reciproc. Nu e acum momentul pentru subiectul ăsta. Mai bine totuşi spune-mi pe cine ai întâlnit azi, că îmi pari foarte iritat.
- O tâmpenie nu îţi fă nici o grijă. Nu se merită. Am zis eu pe un ton destul de ferm.
- Chiar aşa? Hai spune, că îmi place să ascult toate nimicurile tale.
- Bine, în drum spre casă m-am întâlnit cu o fostă vecină din Mehala, pe care nu am văzut-o de vreo 25 de ani. Sărutmâna, servus, ce plăcere, arăţi foarte bine şi alte cuvinte convenţionale de salut.
- Cum de eşti pe aici? Te ştiu în America. Ai tăi mi-au spus că o duci foarte bine pe acolo. De când m-am mutat din cartier mă întâlnesc foarte rar cu ei, dar de fiecare dată mi-au dat veşti despre tine. Mi-au povestit până şi de divorţul tău. Dar cu toate astea spuneau că îţi merge foarte bine.
- Da aşa e, a spus ea, dar ceea ce e mai important, tot nu ţi-au spus. Nu ţi-au spus că nu ştiau nici ei. Uite ţie îţi voi spune primul. Ştii că am o fetiţă, Michaela, de 23 de ani?
- Da ştiu.
- Dar nu ştii ce e mai important: e fetiţa ta, tu eşti tatăl ei.
- Nici în glumă să nu spui asta, am spus eu râzând.
M-ai privit foarte surprinsă şi întrebătoare.
- Şi asta numeşti tu tâmpenie? Deja am intrat la idei. Te rog povesteşte-mi totul amănunţit.
- Fi serioasă şi tu. Cum poţi crede şi tu aşa o aiureală? Dar pentru liniştea ta îţi voi povesti totul amănunţit.
Ne-am aşezat amândoi pe marginea patului şi încep a-i povesti.
- Totul a fost acum vreo 25 de ani. Locuiam în Mehala foarte aproape, la câteva case unul de altul. Eu am fost student la medicină, iar ea la filologie. Era o fată frumuşică şi inteligentă, mă rog îmi plăcea societatea ei, dar nu puteam spune că eram îndrăgostit de ea şi sunt convins că nici ea de mine - mă rog doi prieteni foarte buni. Uneori mai mergeam împreună la serile de dans studenţeşti.
- Cu timpul a început să îmi facă vizite mai dese. S-a întâmplat ca nu întotdeauna să fie părinţii mei acasă.
- După vreun an mi-a spus că se mărită cu cineva din America, pe care l-ar fi cunoscut nu cu mult timp în urmă şi va trebui să alerge după aprobări. Ce era să spun? I-am urat succes în toate demersurile necesare. Am început să ne vedem din ce in ce mai rar, apoi aproape de loc, până a venit într-o zi să îşi ia rămas bun pentru că a doua zi urma să plece. Ne-am despărţit în cei mai buni termeni, cu promisiunea de a ne scrie des, promisiune pe care nu am achitat-o nici ea nici eu. După ce a plecat în America singurele veşti despre ea erau numai cele ce mi le spuneau părinţii ei.
- Nici vorba să cred gluma asta, doar eram amândoi nişte copii în jur de 20 de ani.
- Hm, copii, copii, de 20 de ani zici tu?
- Da. Dar chiar dacă ar fi fost aşa, nu crezi că trebuia să îmi spună atunci?
- Cred că da, dar e posibil şi să nu îţi spună, cine ştie? Eu dacă eram în locul ei îţi spuneam.
- Ştii ce mă nedumereşte? Am o senzaţie că ea te iubea pe atunci şi încă foarte mult.
- Sincer nu cred, a existat o strânsă prietenie între noi, dar până la iubire... Aş putea-o numi prietenie dezinteresată.
- Dar hai să lăsăm povestea asta, oricum e foarte veche şi personal cred că a glumit astăzi - cam sinistră glumă, dar treacă de la mine.
- Cum spui tu Tony, dar m-au impresionat toate astea, încât nu cred că voi putea închide ochii la noapte.
- Mâine e duminică şi îţi voi ţine cu plăcere companie oricât de mult vrei tu.
- Îţi arde de glume acum, dar nu aş vrea să ştii ce e în mintea şi inima mea acum.
- Nu, chiar nu glumesc.
- Hai să lăsăm toate şi să ne culcăm, zău dacă mai am poftă de ceva, deşi am convingerea că nu voi avea nervi nici să dorm.
- Gândeşte-te şi tu, ceva nu e cinstit aici. Dacă tu ai fi fost în locul ei, plecai în America fără să îmi fi spus măcar o vorbă despre copil?
- Nu, chiar nu puteam pleca, fără să îţi spun despre copil.
- Acum mă faci să regret că ţi-am povestit toate astea.
- Nu, nu, foarte bine ai făcut. De fapt eu am fost cea care am insistat în toată povestea asta.
- Hai să te întreb ceva, câţi ani aţi avut atunci voi, fiecare dintre voi?
- Şi eu şi ea aveam 20 de ani.
- Hm, hm, hm, ce te face atunci să fi aşa convins că nu are dreptate?
- Cum ce? Ţi-am spus că eram doi copii cu capul aiurea. Chiar dacă am făcut noi ceva, a fost superficial, în mare grabă. În fond, nici nu am ştiut ce facem şi nici cum să facem.
- Adică cum în grabă? Cum superficial? Întreabă ea foarte insistenta.
- Pai amândoi cu ochii la fereastră şi cu urechile ciulite să nu fim surprinşi. Îţi spun eu că nu a fost nimic, nu aşa se face un copil.
- Acum cu întrebările tale mi-a sărit somnul şi mie.
- Ascultă Tony, că are sau nu dreptate, că putea fi concepută fata, habar nu mai am. După cum spui tu e incredibil, dar şi povestea ei e foarte verosimilă.
- Las-o în acolo, doar nu îţi imaginez că mă iau după ce spune ea şi plec în America. Chiar ea mi-a spus in seara asta că nu are pretenţii de la mine.
- Of! Of! Toată povestea asta mi se învârteşte în cap.
- Hai să ne culcăm odată, toată aiureala asta e atât de veche. S-a întâmplat cu mult înainte ca noi să ne cunoaştem.
- Da, e foarte veche, foarte, foarte veche.
Până la urmă am aţipit, am tresărit cam pe la ora 5. Stătea lângă mine cu ochii deschişi.
- Hai încearcă să dormi şi tu măcar un pic, spun si am luat-o în braţe.
Am dormit amândoi până foarte târziu, afară strălucea lumina soarelui.
- Hai să mai stăm în pat. Să ne odihnim cât de cât.
………………………………………………………………………………….
Într-un târziu m-am ridicat din pat, te-ai ridicat şi tu, dar cu ochii ţintă la mine mi-a spus:- M-am gândit mult şi ai dreptate. Oricât de veche ar fi povestea asta, nu eşti tu omul care să împartă copii în dreapta şi stânga, fără ca să-ţi mai pese de ei.

http://www.youtube.com/watch?v=PtS45bh_INY

Diktat-ul de la Viena.

În timpul celui de al doilea război mondial, precum şi în anii care l-au precedat şi urmat, trăia în Timişoara marele poet Franyo Zoltan. Deşi ungur de naţionalitate a fost foarte citit şi iubit de locuitorii oraşului, l-aş putea denumi poetul cetăţii. Dar nu vreau să vă vorbesc acum despre activitatea lui literară sau politica, ci cu totul altceva face obiectul scurtei mele istorioare.

În centrul oraşului, pe aşa numitul Corso, exista şi există şi acum, statuia lui Romulus şi Remus împreună cu lupoaica. Aceasta - copie a celei din Roma - a fost dăruită oraşului Timişoara de către Primăria Romei, pe timpul ducelui Mussolinni. Timişorenii au ridicat statuia pe o splendidă coloană antică.

În 30 august 1940, zi în care s-a semnat Dictatul de la Viena, în Timişoara a avut loc o mare manifestaţie populară spontană împotriva samavolniciei acestui act. Fără deosebire de naţionalitate, clasă socială sau culoare politică, mulţi locuitori ai oraşului s-au strâns pe Corso - în jurul statuii - pentru a-şi arăta nemulţumirea. Toată lumea vocifera, manifestând-şi într-o formă sau alta indignarea.

La un moment dat cineva tot încerca să se facă auzit. Era Franyo Zoltan urcat pe soclul coloanei statuii, încercând să acopere zgomotul mulţimii, recitând următoarele versuri (pe care îmi permit să le transcriu în graiul bănăţenesc):

Duce! Duce!
Ia-ţ căţaua şî ţ-o fuce.

http://www.youtube.com/watch?v=ihWYChbEULY

Duminică (5)

Am mâncat dejunul în linişte. După ce am terminat, m-ai întrebat.
- Ce faci în continuare, azi e duminică?
- Ce să fac? Nimic în plus faţă de obicei. Vreau să merg la biserică şi apoi pe undeva la prânz.
- Vin cu tine la biserică, dacă vom lua şi prânzul împreună.
- Bine, hai, am răspuns eu.
Am ieşit, era o zi frumoasă. Ne-am plimbat mult. Întâi pe Corso apoi prin câteva parcuri. Amândoi eram veseli, bine dispuşi.
Într-un târziu am intrat la catedrală. Liturghia era pe terminate. Am aprins fiecare câte o lumânare şi ne-am rugat îndelung.
Am ieşit printre ultimii. Pe Corso am mai întâlnit câţiva cunoscuţi cu care am stat puţin de vorba. Ne-am îndreptat pentru prânz tot către restaurantul nostru.
Era lume multă aşa că ne-am aşezat într-un colţ mai retras. Am comandat supă, grătare şi câte o savarină.
- După masă ce program ai astăzi, m-ai întrebat curioasă.
- Să nu râzi, dar am ceva de lucru.
- Te superi dacă până tu lucrezi eu mă voi culca puţin?
- Nu, dar cred că vei dormi foarte mult. Te va apuca seara, dacă nu şi mai târziu. Doar nu ai uitat obiceiurile mele?
- Cum să uit? Dacă te întinzi cu lucru, voi coborî în oraş să iau ceva pentru cină? Ce zici?
- Mai pot zice ceva? După prânz mergem acasă.
Am prânzit sporovăind de una alta. Ce să spun, m-am simţit foarte bine.
După ce am terminat prânzul, am plecat spre casă.
Deşi destul de departe din centru până în Calea Girocului, am luat-o pe jos. Odată ajunşi am făcut imediat ceea ce ne-am propus, tu ai trecut în dormitor să te odihneşti, iar eu am început să studiez atent. Aveam mult de lucru, nu am mai pierdut vremea şi am început să lucrez.
Pe nesimţite a coborât seara şi ai venit să întrebi ce mi-ar place să cinez. Am răspuns că las totul la aprecierea ta, ţi-ai luat o sacoşă şi ai plecat la cumpărături. M-am uitat prin ce am lucrat şi am constatat că am avut mult randament în lucrările mele. Ce mi-a rămas era foarte puţin. Nu peste mult timp ai revenit şi tu încărcată cu tot felul de cumpărături. Am pregătit împreună masa şi ne-am aşezat.
- Te-ai supărat că am luat şi o sticlă de şampanie?
- Nu cum să mă supăr, dar te vei sacrifica singură cu ea, că eu nu vin cu nici un fel de aport.
- Am tot timpul până dimineaţă, pentru că sper că vom petrece noaptea amândoi.
- Hm, eşti o dulceaţă, chiar voiam să te rog să rămâi cu mine.
- Gând la gând cu bucurie, mi-ai spus tu cu un zâmbet larg.
Am mâncat sporovoind într-una, ba şi făcându-ţi un pic de curte. La sfârşit mi-ai propus să facem o scurtă plimbare, măcar o jumătate de oră ai zis tu.
Am coborât şi ca doi copii la braţ am pornit să hoinărim pe străzi. Tare bine venită a fost plimbarea noastră.
- Tony, de atâta vreme ne-am despărţit, cum de ai rămas tot singur?
- Nu ştiu, poate ştii tu mai bine cu zvonurile tale
- Ştiu şi nu ştiu, s-au vorbit foarte multe, dar nu am vrut să le ascult atunci
- Dar acum?
- Acum să ştii, că vreau.
- Hai atunci să mergem sus, ne facem comozi, ne tolănim în pat şi să povestim, doar avem la dispoziţie cele o mie şi una de seri ale noastre. Când te plictiseşte ceva, te rog să mă tragi de mâneca şi vii cu altă propunere, da?
- Bine, mai ales că îţi va place să te întrerup des.
Am urcat sus în apartament şi zis şi făcut, ne-am aşezat lejer în patul meu foarte larg şi comod. Ţi-am deschis şi sticla de şampanie din care am turnat intr-un pahar. Am lăsat numai o lumină foarte slabă, dar tot vedeam cât eşti de frumoasă, cu ochii mari, buze senzuale, iar trupul ca o statuie greceasca. Privindu-te mă am simţit cum se revarsă peste mine o căldură interioară.
- Îmi place să te privesc, să te admir, aş vrea să mângâi, să te sărut.
- Cine te opreşte şi m-ai luat în braţe. Inima îmi bate ca un ciocan să te strâng tare, tot mai tare.
- Tony ce păcat că au trecut atâţia ani şi noi am stat departe unul de altul. Amândoi am gândit ca doi copii răi.
- Ai dreptate, să ştii că în tot timpul asta nu mi-am găsit astâmpărul, am încercat să te uit, dar n-am reuşit.
- Nici eu. Hai să încercăm să recuperăm tot ce am pierdut.
- În toţi anii ăştia nu am găsit pe nimeni, nu am găsit nici o fată ca tine.
- Parcă m-ai vrăjit, nu am reuşit nici eu să găsesc pe nimeni. M-am tot gândit cu ciudă la tine, la viaţa ta veşnic încărcata, fără pic de odihnă. La munca ta care nu se mai termina şi-ţi ocupa zilele şi nopţile.
- Chiar aşa cum erai mereu ocupat, nu m-am simţit o clipă neglijată, ai fost atent, tandru şi mereu curtenitor cu mine.
- După ce am plecat am auzit că tu mereu ai fost ocupat, nu ai ieşit în lume doar când erai obligat de diverse acţiuni protocolare, aşa-i?
- Da, cam aşa a fost.
- Dar după vreo doi ani am auzit ceva nou.
- Hm, funcţionează foarte eficient sistemul vostru de comunicare prin zvonuri.
- Hai povesteşte-mi tu mai departe ce şi cum a fost
- Am cunoscut-o într-o seară când mă întorceam de la o şedinţă. M-am oprit la o cofetărie să beau o cafea. Era foarte aglomeraţie şi a venit la masă o doamnă relativ tânără, cu un băiat mai mare, care au cerut permisiunea de a se aşeza. Bineînţeles că am fost de acord. Mi-a spus că a venit cu băiatul să mănânce o prăjitură. M-am uitat atunci atent la ei, foarte frumoasă, iar băiatul îi semăna.
Am schimbat doar câteva cuvinte, din politeţe, lăsându-i cu ale lor. M-am ridicat primul şi am plecat spre casă.
Sincer cum am ieşit din cofetărie am uitat de ea, cu gândul la problemele mele curente.
Peste vreo două, trei săptămâni, poate o lună eram la primărie, aşteptând să intru în audienţă la viceprimar, am văzut pe coridor o doamnă cu o figură cunoscută, dar nu ştiu de unde. La un moment dat s-a întors înspre mine şi mi-a zâmbit. Atunci mi-am amintit de ea. M-am apropiat şi i-am spus că îmi face plăcere revederea noastră.
- Să ştiţi că şi mie la fel. După ce aţi plecat, chiar şi fiul meu a remarcat discreţia dumneavoastră. Într-adevăr nu aţi încercat de loc să vă faceţi remarcat cu ceva. Aţi terminat cafeaua şi v-aţi retras.
- Dar ce faceţi aici? Întreabă ea.
- Aş vrea să intru la viceprimar cu nişte probleme, îi răspund eu.
- Să ştiţi că aşteptăm de pomană, mi-a spus o doamnă că se amână audienţele de azi, e într-o şedinţă la domnul primar cu nişte delegaţi din străinătate.
- Asta e la primăria noastră, mereu intervine câte ceva şi noi rămânem pe ultimul plan. Ce să fac? Vin peste o săptămână.
- Şi eu la fel.
Am ieşit împreună din clădirea primăriei şi am luat-o înspre centru. Când am ajuns în dreptul cofetăriei „Violeta” o întreb
- Aici am avut plăcerea să vă întâlnesc şi prima oară. Nu vreţi acum să intrăm la o cafea sau o îngheţată?
M-a privit puţin surprinsă, dar a fost de acord.
Am intrat înăuntru şi am luat loc la o masă. Amândoi am cerut câte o îngheţată. Ca şi data trecută am vorbit de una de alta - lucruri fără importanţă. Am plecat împreună. La despărţire m-am scuzat că am foarte mult de lucru.
- Dar mi-ar face plăcere să cinăm altădată împreună.
S-a oprit puţin gânditoare.
- Să ştii că în seara asta, nu am nici un program.
Am privit-o eu acum puţin mirat.
- Cu mare plăcere, am răspuns eu.
Mi-a dat o carte de vizită, spunând că mă va aştepta diseară la ora 8.
Da şi seara la ora 8 iată-mă căutând adresa indicată, care nu era chiar departe de locuinţa mea. E o casă nu prea mare, cochetă, retrasă de la stradă, cu rondouri de flori în faţă. Am sunat la poartă. După două minute a ieşit gata îmbrăcată. Am urcat în maşină şi am pornit spre centru.
- Unde vreţi să cinăm? Întreb eu.
- Mi-ar place undeva la o grădină, a răspuns.
- Am coborât la Grădina Cina şi am intrat. Nu era lume multă, dar tot am căutat un loc mai retras.
- Ce aţi dori să servim? Întreb eu.
- Nu ştiu ce să spun, cred că un grătar şi un pahar cu bere.
Am comandat grătarele şi berea pentru ea. Orchestra cânta o melodie frumoasă, dar cam strident, nu prea îmbietoare. Aşa că am rămas pe loc.
- De astăzi sunt puţin mai liberă, băiatul a plecat pentru câteva zile în vacanţă la sat, la bunici.
Au venit şi grătarele comandate, aşa că ne-am apucat de cină.
În timpul mesei am sporovăit multe şi fără importanţă. Dar una peste alta a fost o seară plăcută.
Am pornit spre casă, dar pe drum am invitat-o, cam cu jumătate de gură, să urce la mine să bem o cafea. Spre surprinderea mea a acceptat imediat.
A rămas până dimineaţa. De atunci a venit cam de două ori pe săptămână la mine. A trecut vara şi a început toamna.
Cam din mijlocul lui octombrie n-a mai venit. Am cătat-o acasă, dar nu a răspuns nimeni. La serviciu mi s-a spus că a plecat in concediu. Am fost puţin supărat de această dispariţie bruscă. De atunci nu am mai întâlnit-o niciodată.
………………………………………………………………………………….
Cam după o lună am citit în ziarul local despre o bandă de studenţi şi elevi care tâlhăreau prin parcurile oraşului. Deşi foarte tineri au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. Era şi fiul ei printre aceştia.

http://www.youtube.com/watch?v=NmscFwj22vg

Dimineaţa (4)

M-am trezit ca de obicei la ora şase. Am privit-o cu multă atenţie şi cum încă dormea, mi se pare mult mai frumoasă. Ne-am iubit mult toată noaptea, ne-am iubit cu patimă. Am ridicat telefonul şi am comandat două cafele. M-a simţit şi s-a trezit.
- Of! Cât e ceasul?
- Şase şi câteva minute.
- De ce te grăbeşti? Doar e duminică. Avem timp să tot stăm.
M-am aplecat si am sărutat-o uşor pe obraz. Parcă torcea o pisică. M-a tras înapoi în pat.
- Hai Tony să te întreb ceva.
- Te rog.
- Spune-mi, tu mai ştii cum ne-am cunoscut?
Am tresărit cu ochii întrebători.
- Aşa-i că ai uitat?
- Hm, nu sunt chiar convins, dar hai reaminteşte-mi.
- Ei convins, spui tu aşa să faci pe misteriosul, dar nu mai ai habar.
- Atunci te rog spune-mi tu.
- Şi asta a fost foarte de mult, acum vreo nouă sau zece ani. Eram în divorţ şi mă simţeam tare dezorientată. Nu mai ştiu cine m-a sfătuit, să dau un anunţ la rubrica matrimonială a ziarului local. Am ales o poreclă foarte interesantă - Focul sacru. Mi-au scris foarte mulţi, dar numai răspunsul tău mi-a plăcut. Era semnat Don Carlos. După ce am schimbat câteva mesaje, ţi-am dat numărul de telefon. M-ai sunat seara şi am vorbit foarte mult. Ai o voce plăcută şi nu mai îmi mai venea să închei convorbirea. Te-am invitat în oraş, dar mi-ai răspuns ceva ce m-a intrigat.
Au venit cele două cafele cerute şi comand să ni se aducă şi micul dejun în cameră.
- M-ai ţii minte? Mă întreabă ea.
- Că nu aş fi în formă sau aş ceva.
- Cam aşa ceva, dar mai detailat, că ai avut un accident şi o vreme eşti imobilizat.
Curiozitatea mea a depăşit limitele normale şi a doua zi m-am autoinvitat la tine, pe motiv ca pe la ora zece am drum în oraş. Foarte drăguţ mi-ai dat adresa, spunând că mă aştepţi cu flori.
- Şi aşa a fost? Întreb eu zâmbind.
- Am sunat la uşă fix la ora 10 şi când mi-ai deschis am rămas un pic înmărmurită, erai exact cum mi te-am închipuit şaten, înalt, solid, cu o barbă scurtă, neagră, dar cu piciorul stâng in ghips şi sprijinit de o cârjă de lemn. M-ai poftit în sufragerie unde pe masă mă aştepta un buchet de trandafiri roşii. Ne-am aşezat şi am început să vorbim de una alta.
Am început să îţi povestesc de divorţul meu, când tu ai scos din bar o sticlă de şampanie franţuzească pe ai deschis-o. Ai turnat lichidul spumos în două pahare şi am ciocnit, după aceea m-ai rugat pe mine să beau şi paharul tău până la fund, pentru a ne merge bine. Mi-ai motivat că din motive personale tu nu bei şi nu fumezi de loc. Dialogul nostru continua cu tot mai multă însufleţire.
- Spune acum de când eşti accidentat ce faci toată ziua?
- Ce să fac? Mai toată ziua stau în pat, cu excepţia timpului cât mai lucrez câte ceva. Dar mai am doar două săptămâni de imobilizare şi-mi încep iar în activitatea.
- Îmi arăţi dormitorul tău?
- Cum să nu şi te-ai ridicat să mă conduci.
La uşa dormitorului m-am aplecat să îmi dau jos cizmuliţele. Tu m-ai oprit şi m-ai sărutat spunând:
- Hai să lăsăm pe mâine. Vrei?
- Da, am răspuns eu roşie la faţă.
Mi-a plăcut mult dormitorul tău, avea o atmosferă de discreţie, am simţit prezenţa ta în ordinea care domnea acolo.
Am revenit în sufragerie şi am mai stat mult de vorbă. Am intuit că îţi place de mine şi parcă mă simţeam învăluită de gândurile tale.
Într-un târziu am plecat, deşi tu m-ai invitat să rămân cu tine la masă. A fost rândul meu să amân şi să spun că voi rămâne cu plăcere a doua zi.
- Să ştii că aş fi fericit să vii şi mâine, mi-ai spus foarte serios.
- Da Tony şi eu, astăzi m-am simţit aşa de bine, am uitat de divorţ şi de toate ce mă apasă. Voi veni cu mare drag. Tot aşa ca astăzi la 10 e bine?
- Da şi atunci ai făcut ceva ce m-a uimit. Mi-ai oferit un rând de chei spunând:
- Te rog ca să vii de fiecare dată când te simţi singură, când simţi că ai nevoie de cineva lângă tine. Acum încă două săptămâni voi fi permanent acasă, iar după aceea cu atât mai mult vei avea nevoie de chei.
Nu mi-a venit să cred, simţeam ochii inundaţi de lacrimi.
De la uşă m-am întors după buchetul de trandafiri şi am plecat repede.
Toată după masa am fost frământată de gânduri, întâlnirea noastră m-a impresionat profund. Nu am fost în stare să mai fac nimic pe acasă. Către seară nu am mai rezistat şi am început să mă îmbrac. Mi-am ales hainele cu multă grijă, voiam să arăt cât mai bine.
La ora opt am descuiat încet şi am intrat la tine în apartament. Erai la masă cu două dosare în faţă şi lucrai ceva. În vază un alt buchet de trandafiri roşii.
Te-ai ridicat şi m-ai salutat foarte politicos.
- Sărutmâna, mă bucur că ai revenit aşa de repede. Dacă ştiam că vii pregătim ceva mai deosebit pentru cină, aşa că nu am decât ceva rece, dar dacă nu te superi am să te rog să cobori şi să mai cumperi câte ceva de jos de la prăvălie şi mi-ai întins portmoneul.
- Cu multă plăcere am răspuns e loc, am luat o mică sacoşă şi am coborât.
Când am revenit am găsit masa pregătită cu ce ai avut tu prin casă, am adăugat şi cele cumpărate de mine şi am cinat pe cinste.
Atunci am petrecut cea mai frumoasă noapte din viaţa mea. Şi la fel ca azi te-ai trezit la şase. M-ai lăsat să dorm şi pe la şase jumătate a sunat o femeie, care ţi-a adus laptele. M-am trezit şi eu. De atunci m-am cam mutat la tine.
- Aşa îmi amintesc eu că ne-am cunoscut. Ce părere ai? Am greşit cu ceva?
A venit şi micul dejun comandat, ne-am aşezat la masă.
………………………………………………………………………………….
După ce am mâncat ţi-am oferit portmoneul, cu rugămintea să cauţi în el un plic alb. Din plic au căzut pe masă nişte tăieturi vechi de ziar. Era schimbul nostru de mesaje din rubrica matrimonială.

http://www.youtube.com/watch?v=NmscFwj22vg

George Pomuţ, general roman erou al Statelor Unite

George Pomuţ este pe drept unul dintre cei mai pe nedrept neştiuţi oameni din vestul ţării.
Născut la 1818 la Gyula într-o familie de români, absolvent al Facultăţii de Drept din Budapesta, Pomuţ s-a înrolat în trupele revoluţionarului maghiar Kossuth Lajos, încă din primele zile ale anului 1848. Ca toţi ardelenii, spera că, odată cu ungurii, îşi vor câştiga şi românii libertatea.Tânărul sublocotenent a fost imediat remarcat pentru curaj în luptă şi devotament faţă de soldaţi.

- Nimeni n-a fost mai bun la suflet decât mereu glumeţul Ghiţă, care se pricepea la toate, însenina pe cel întristat şi era plăcut tuturor, spunea despre el un comisar al guvernului maghiar. Odată cu înfrângerea revoluţiei, însă, Pomuţ avea de ales: ori să ajungă în închisorile austriecilor, ori să părăsească ţara. Aşa a pornit spre America, singurul tărâm al libertăţii.

Când a ajuns peste Ocean, în 1850, împreună cu câţiva apropiaţi ai lui Kossuth, Pomuţ avea 32 de ani.
După două luni a mers cu busola în mână ca să aleagă locul potrivit pentru întemeierea unei colonii, până în Iowa.

In 1861, când a început Războiul Civil din America, s-a înrolat căpitan în Regimentul 15, sub comanda colonelului Reid. După trei ani, remarcându-se în lupte, a ajuns colonel, ca mai apoi Senatul american să-i ofere titlul de general, ca recunoaştere a meritelor sale militare.

După încă un an, pentru că îl aprecia drept ,,echilibrat, cinstit, cult şi stăpânit de idei generoase, vorbind şi scriind în opt limbi’’, preşedintele Johnson l-a numit consul la Sankt Petersburg, însărcinat să rezolve problemele cetăţenilor americani prezenţi în Rusia. George Pomuţ avea 49 de ani, iar funcţia era cea mai mare dregătorie câştigată de un român în afara ţării. Următorul preşedinte, Ulysses Grant, avea să-l păstreze în funcţie încă două mandate, iar la 1874, preşedintele Rutherford Hayes l-a înaintat în cea mai mare demnitate după cele deţinute de însuşi şeful Casei Albe şi cel al şefului diplomaţiei americane: românul George Pomuţ devenea consulul general al SUA în Rusia, având ca prerogative promovarea intereselor politice, economice, administrative şi juridice americane.

Cutezător şi vizionar, a dat marea lovitură reluând tratativele pentru cumpărarea Alaskăi, întrerupte în timpul Războiului de Secesiune. Rezultatul a fost excepţional: cu numai 7,2 milioane de dolari, Pomuţ a adăugat Americii un nou stat, cel mai bogat în zăcăminte de petrol, gaze şi minereuri.

Cariera lui Pomuţ s-a sfârşit în 1878, când a fost înlocuit de preşedintele William Edwards, un sudist care scosese la pensie toţi veteranii Războiului de Secesiune. Ca preţuire, însă, fostul preşedinte Grant l-a vizitat la Sankt Petersburg şi i-a dăruit o ţigară de foi învelită în steagul ,,Stars and Stripes’’. Primul general româno-american a murit în condiţii misterioase în 1882, la 64 de ani. Unii contemporani spuneau că de congestie pulmonară, alţii că ar fi fost asasinat.
A fost îngropat în Cimitirul Smolensk din Sankt Petersburg, în zona destinată săracilor. Numeroşi generali şi congresmeni au protestat până au obţinut exhumarea sa şi înmormântarea în partea protestantă a cimitirului, cu un monument de piatră la căpătâi.

Din 1931, Pomuţ e celebrat anual cu ocazia Memorial Day, în rând cu părinţii fondatori ai naţiunii americane, iar în 1944 Marina SUA a botezat cu numele său o navă de război. Încă dinainte de acea vreme, congresmenii din Iowa au cerut şi repatrierea rămăşiţelor sale pământeşti în America, dar proiectul s-a împlinit numai pe jumătate. Generalul care a cumpărat Alaska a rămas îngropat la Sankt Petersburg, în Cimitirul Naţional Militar Arlington fiind ridicat doar un monument în cinstirea lui. Un omagiu încă neîncheiat pentru o personalitate legendară şi unul din ultimii eroi romantici...

La 15 august 2004 se ridică la Gyula, Bihorul unguresc, bustul din bronz al lui George Pomuţ - bust sfinţit la Biserica Înălţarea Domnului din Mehala, un prosper cartier timişorean. Bustul a fost realizat in 2002, de către artistul plastic Nicolae Adam, si turnat la Turnatoria Credira, din Timişoara. Pentru realizarea acestuia si-au adus contribuţia preşedintele fondator al fundaţiei ,,George Pomuţ’’, preotul Stelian-Grigore Borza, si alţi câţiva oameni cu suflet mare.

http://www.youtube.com/watch?v=zNjJQF6tpVk&feature=related

O mie şi una de nopţi - prima noapte (3)

Aşteptând, mă gândesc la ce înseamnă, punctualitatea promisă de o doamnă. Dar uite că de astă dată am aflat că astfel de minune, există. După câteva minute de la sosirea mea îşi face apariţia şi cea pe care o aştept,
- Sărutmâna, bună seara, mă ridic şi curtenitor fac doi paşi în întâmpinarea ei.
- Te-am surprins sau mi se pare?
- Într-adevăr eşti foarte surprinzătoare şi cu toată promisiunea ce ai făcut-o acum o lună, mă gândeam că voi fi nevoit să stau singur, măcar o jumătate de oră, i-am răspuns privind-o admirativ.
Ne aşezăm amândoi la masă şi imediat apare un picolo, de data asta cu două cafele şi un păhărel de coniac.
- Ei, doamnă, doamnă, astăzi îmi faci surpriză după surpriză, îi spun clipind dintr-un ochi.
- Tu eşti un băiat bun şi astăzi vreau să ne povestim multe. Îmi zice cu un aer mai misterios.
- Iar tu se pare că ai regizat puţin întâlnirea sau mi se pare?
- Sigur că aşa e, am fost acum o jumătate de oră şi am pus totul la cale cu găzdăriţa ta. Am convenit amândouă să îţi facem o seară cât mai plăcută.
- Ai de gând să o inviţi şi pe ea cu noi?
- Astăzi nu, dar să ştii că de când am cunoscut-o am petrecut multă vreme împreună şi crede-mă am, avut multe să ne povestim.
Mi se adresează puţin încruntat
- Ce e cu tine? Nu mă mai inviţi să facem câţiva paşi de dans?
- Ba da, răspund oarecum descumpănit.
Îi ofer braţul pentru a ajunge la ringul de dans. Şi acum ca în fiecare seară orchestra cânta o melodie lentă, o melodie de dragoste. Dansam privind-o atent în ochii. Îmi părea cu totul altă femeie decât cea pe care o cunosc.
După terminarea melodiei ne reîntoarcem la masă. Parcă pe moment nu mai eram tentaţi nici unul din noi să rămânem pe ring în continuare.
- Mai avem timp şi mai târziu să revenim la dans, spun sărutându-i mâna.
- Se pare că seara asta va dura mai mult decât de obicei, îi spun în drum către masa noastră.
După ce ne aşezăm spune cu un aer foarte preocupat.
- Da Tony, aşa este, mi-ar face plăcere să stăm astăzi mai mult, măcar până la închidere.
- După cum am început, să ştii că sunt tentat să te cred, dar nu îmi displace.
- Dragul meu, noi nu mai suntem aşa de tineri, am trecut prin multe până acum, unele întâmplări plăcute, altele mai puţin plăcute. Ne cunoaştem de multă vreme, pot spune că a fost o perioadă când mi-ai făcut curte şi iată că nu ştim mai nimic unul despre celălalt.
- Da aşa-i, până aici ai dreptate, zic eu dând afirmativ din cap. Dar să ştii că sunt foarte curios unde vrei să ajungi şi bănuiesc un scop în toate astea. Îmi face impresia că ai regizat ceva mai mare, nu o simplă întâlnire la o cină în doi.
- Uite de multă vreme mă întreb de ce nu răspunzi nici unei invitaţii a vre-unei femei de a petrece noaptea la ea acasă. Să nu mă contrazici, că printre noi femeile vorbele astea circulă cu multă exactitate.
Mă uit foarte lung, am simţit întrebarea ca o lovitură directă - un fel de upercut - şi nu ca pe o lovitură de tatonare.
- Nu îmi place mie să pătrund prea adânc în intimitatea lor, de aceea prefer locuri mai neutre, de pildă la hotel sau uneori la mine acasă, dar asta destul de rar.
- Tu crezi că asta se numeşte răspuns? Sau mă crezi elevă de liceu. Nu dragul meu, precis că tu ai alte motive, mult mai întemeiate. Zice ea foarte încruntată.
- Hai Tony, vreau să te rog ceva şi nu cred că ai avea ceva împotrivă. Nu trebuie să răspunzi pe loc, avem timp până la sfârşitul cinei.
- Orice dorinţă a ta e ordin pentru mine şi dacă e ordin cu plăcere, zic eu pentru a mai îndepărta încordarea ce se ivise între noi.
- Să iau ce ai spus ad literam? Nu mai bine să îţi spun rugămintea şi apoi decidem amândoi.
- Bine, spun eu mai destins, cum vrei tu şi apoi mâncăm.
- Hai fi şi tu serios măcar pic. Măcar să termin ce vreau să iţi spun.
- Bine, încep să mă conving că mă aşteaptă o seară foarte lungă.
- Uite ce e Tony, noi nu ştim nimic din vieţile noastre, nu vrei să ne întâlnim mai des şi să ne povestim pe rând câte ceva? Hai să o numim un fel de o mie şi una de nopţi ale noastre, doar că vom povesti fiecare pe rând.
Am rămas perplex, nu mă aşteptam la aşa o propunere.
- Ce pot să spun, într-adevăr nu pot să răspund pe loc, chiar necesită un timp de gândire. Mă întreb, de ce tu? Ce urmăreşti? Poate că aşteptam propunerea sau poate voiam chiar eu să o fac? Să nu fi îndrăznit încă? Mă simt inundat de o apă mare, dar caldă plăcută.
- Să înţeleg că nu te-ai supărat? Că practic îţi surâde şi ai cam fi de acord?
- Nu ştiu încă, lasă-mă să m a gândesc la cele o mie şi una de nopţi ce ne aşteaptă, dar uite îţi voi povesti acum de ce nu fac femeilor vizite nocturne, vrei?
- Cum să nu, te ascult cu mare atenţie, sunt convinsă că voi asculta ceva neaşteptat.
- Cu foarte mult timp în urmă, cam 20 de ani, pe când eram medic stagiar, aveam postul prin părţile Lugojului. Într-o zi am cunoscut în Lugoj la Ştrand o doamnă foarte frumoasă, cu ochii mari, un chip de păpuşă. Am cochetat amândoi şi am început să-i fac puţină curte. Mi-a spus că e din părţile astea şi e soţie de ofiţer. Că locuiesc într-un apartament frumos dintr-un bloc din apropiere. Am stat până către ora 4 după masă. Am invitat-o la Dacia, dar ea a propus să mergem să bem o cafea la Liliacul. Am stat aici mai puţin de o oră, pentru că s-a retras spunând că în curând urma să vină soţul acasă. Au urmat mai multe întâlniri, e drept destul de rare, dar toate în locuri publice, vara la Ştrand apoi am găsit noi altele, tot la fel de nevinovate. Prin ianuarie, deja căzuse o zăpadă mare, m-a invitat seara la ea acasă, spunând că soţul ei pleacă la vânătoare şi nu se întoarce decât a doua zi dimineaţa foarte târziu. Nici nu am cuvinte să îţi descriu emoţia şi fericirea mea. Iată că seara cu un buchet de flori în braţe şi cu alte mici atenţii sun la uşa ei. Mi-a deschis îmbrăcată într-un capot frumos şi tineresc. Apartamentul cu două camere, era frumos, la etajul întâi şi aranjat cu gust. Nu vreau să intru în amănunte, dar am petrecut ceasuri minunate, ce mai am uitat de toate, mă simţeam în paradis. De odată pe la ora 2 tresare, ascultă cu ochii la uşa de la intrare şi îmi spune că îl aude pe soţul ei cântând pe casa scărilor. Am înlemnit, ştiind ca vine de la vânătoare mă şi vedeam împuşcat. M-a ajutat să împăturesc hainele şi aşa sumar cum eram, cu pantofii în mână am ieşit în balcon şi am sărit jos, apoi mi-a aruncat hainele.
- Nu ai păţit nimic? Întreabă ea.
- Nu dar cum am ajuns jos am simţit un frig groaznic, am căzut într-un troian de zăpadă.
- De atunci nu am mai întâlnit-o niciodată şi foarte rar m-am gândit la ea, însă întâmplarea nu am mai uitat-o, am spus eu şi a urmat o tăcere prelungită.
………………………………………………………………………………….
- Da Dragul meu o întâmplare stupidă, groaznică. Hai să mergem, am reţinut o cameră la hotelul Cina. M-am ridicat şi am urmat-o cu mişcări automate.

http://www.youtube.com/watch?v=AeDXhIjdcLY&feature=related