Cina (1)

Stau la masa si ascult atent melodiile cântate de orchestră. Sunt lente, tandre bine nuanţate de fiecare instrumentist. Simt cu toată fibra că sunt muzicieni buni, sensibili, artişti de mare clasă. Timpul trece pe nesimţite fără să-mi dau seama că doamna pe care o aştept la cină, e în întârziere. Cred că sunt bucuros de întârzierea ei. Ascultând prin faţa ochilor mi se derulează disparat şi aleatoriu fragmente din viaţa trăită până acum.
Într-un târziu orchestra a tăcut, mă uit în jur şi văd apropiindu-se de masă doamna aşteptată.
Mă ridic, plecându-mă ceremonios.
- Sărutmâna, bună seara.
- Servus Tony, te rog nu te supăra pentru mica mea întârziere.
- Cum să mă supăr, doar punctualitatea nici nu ar sta bine unei doamne atâta de frumoasă şi graţioasă ca tine.
- Vai mă copleşeşti ca întotdeauna.
- Ei şi tu...
- Să ştii că am stat câteva clipe în uşă şi te-am privit cum ascultai orchestra. Nici nu ştii cât mi-a plăcut expresia ta.
Mă uit, oarecum, întrebător.
- Zău Tony, numai odată am mai văzut la tine faţa atât de concentrată cu ochii strălucind parcă de o bucurie pătimaşă.
Mă uit la ea, de parcă azi o văd pentru prima oară.
- Nu te uita aşa mirat, precis că nici nu îţi aminteşti.
S-a apropiat un picolo şi ne-a oferit două liste de meniu.
- Stai să ne alegem ceva şi apoi toată seara îţi voi povesti cum a fost atunci. Bine?
- Da, zău m-ai făcut foarte curios, pentru că nu ştiu ca noi doi, să avem prea multe secrete.
A cerut un grătar cu garnitură de cartofi, iar eu ceva rece şi uşor.
- Hai te rog începe, sunt nerăbdător să te aud, că tu n-arunci vorbe-n vânt. Precis că te-a frapat atunci ceva.
- A fost cu foarte multă vreme în urmă, acum vreo şapte sau opt ani, tot într-o seară de vară şi tot aşa târziu ca astăzi. Era bine trecut de ora 11, eu ieşeam de la operă, când te-am văzut trecând grăbit, preocupat de ceva. Te-am strigat, ai tresărit, dar ai făcut câţiva paşi spre mine. Arătai foarte obosit şi tras la faţă.
- Ce plăcere să te întâlnesc, ai spus, deşi mă cam îndoiam de sinceritatea cuvintelor tale. Ce mai faci? De mult nu te-am văzut. Chiar m-am gândit deunăzi la tine.
- Ce să fac, mi-e foame, dar mi-e groază să merg acasă şi să mă apuc să îmi fac ceva de mâncare.
Te-ai uitat la mine şi m-ai luat de braţ
- Te rog să îmi permiţi să te invit acum, să cinezi cu mine.
- Tony dragul meu, chiar mi-ai înseninat seara, sigur că accept invitaţia.
Şi amândoi la braţ am venit aici, tot în acest restaurant.
- Ca astăzi şi atunci a venit picolo-ul cu listele lui, le-ai studiat atent, dar nemulţumit l-ai rugat să cheme pe şefa sălii.
Iarăşi mă uit la ea mirat şi întrebător
- Zău nu îmi amintesc nimic.
- A venit o doamnă foarte drăguţă şi foarte familiar i te-ai adresat.
- Sărutmâna găzdăriţo mi-i tare foame şi cu ce oferiţi pe listele voastre, nu s-ar sătura nici un căţel.
- Bine Tony dragă a spus şi a plecat cu picolo dându-i nişte instrucţiuni. Peste câteva minute se întoarce, să mă întrebe ce vreau să servesc. Nu mai ştiu ce bunătăţi am comandat, dar surprinzător de repede revine însoţită de picolo şi masa de servit.
- Doamnă sunteţi servită, iar tu Tony te rog să mă laşi să mă ocup personal de tine, am o costiţă cu păsulă ca la mama în Mehala. Şi ce să îţi spun ţi-a pus în faţă o porţie uriaşă de fasole.
Cred că i-am fost agreabilă doamnei, pentru că a cerut permisiunea să se aşeze la masă cu noi, să bem o şampanie. Bineînţeles că ai dat afirmativ din cap. Atunci am văzut în ochii tăi strălucind aceeaşi bucurie pătimaşă ca şi astăzi.
- A făcut un semn şi băiatul a venit cu o sticlă de şampanie pe care a deschis-o, turnând numai în două pahare.
- Fi liniştită că i-am spus de Tony că nu bea, dar o să-l servească cu o oranjadă mare şi rece. Am vorbit multe atunci cu găzdăriţa ta drăguţă, de fapt am pălăvrăgit toţi trei, chiar dacă tu erai foarte preocupat de păsula ta cu ciolan. Nici salata nu ţi-a mai trebuit. La rugămintea mea ai plecat la garderobă să îmi aduci un pachet de ţigări şi atunci ea mi-a spus foarte repede.
- Te rog să ai grijă de el, că văd că ţine foarte mult la tine.
- La mine sau la fasole? O întreb zâmbind.
- Să ştii că la tine, eu îl cunosc de foarte multă vreme.
………………………………………………………………………………….
- De ce te uiţi acum aşa la mine? Nu îţi place ce ţi-am povestit?
- Tocmai că mi-a plăcut mai mult de cât crezi şi te rog să mă ierţi doar două minute.
M-ai lăsat în aşteptare, iar picolo foarte atent mă întreabă ce mai doresc. Te văd acum şi rămân împietrită, pentru că ai revenit însoţit de găzdăriţa care întreabă zâmbind:
- Vă e foame la amândoi?

http://www.youtube.com/watch?v=yM2-L5MUEkU