Să îţi învălui trupul cu privirea,
Să îţi admir silueta ta divină
Cu ochii tăi strălucitori de zână
Şi eu să-ţi dăruiesc ţie iubirea
În mâini sânii rotunzi, tari să ţi-i strivesc,
Să-mi arzi trupul cu a lor dogoare ,
Să simt iubirea ta ameţitoare,
Când dorinţa arzătoare ţi-o şoptesc.
Şi-n zori când s-o potoli furtuna,
Îţi voi şopti cu admiraţie,
Ca tine-n lume nu mai e niciuna.
Iar mâine fără invitaţie,
Numai la tine cu drag am să revin
Şi-n lume ţie iubirea mea o-nchin.
Sunt zburătorul orelor târzii din noapte
Şi la fereastră în fiecare seară-ţi bat,
Ca încet să mă strecor la tine în pat,
Să te ademenesc cu mii şi mii de şoapte.
Cu sărutări pe trupul tău îmi fac cărare,
Atingând uşor prin locuri delicate,
Nu tuturor privitorilor autorizate,
Când lacom eu caut gura ta strălucitoare.
Deodată un vânt năprasnic vine,
E soţul tău ce la miezul nopţii s-a trezit,
Pentru cinstea ta pe geam fuga am sărit
Şi în grabă mi-am uitat geaca la tine.
În clipa noastră de iubit
Am să-ţi aştern covor de flori,
Să te iubesc la nesfârşit
Printre dorinţe şi fiori…
Din trupuri să ne iasă foc,
Când iubirea ne învinge
Şi vom trăi într-un potop,
Ce voinţa ne-o va frânge.
Îţi voi mângâia sânii fierbinţi
Şi săruta ca scos din minţi
Dezmierdarea ta uşoară
E un vânt de primăvară.
Te voi adora, te voii iubi,
Cât mi-a mai rămas a mai trăi
Te sărut acuma cu iubire
Şi vreau ca trupul să-ţi reverse foc
Dar strânge-mă să mă sufoc,
Fi tu darul meu de fericire.
Cuprinde-mă, până mă trec fiori
Ca să-ţi sărut gura senzuală,
Să îţi ating uşor pielea goală,
Eu să te iubesc, tu să mă adori.
Mâna ta pe trup să mă mângâie
Ca adierea unui zefir,
Iubirea să fie azi beţie.
Să torn iubire în al tău pahar
Şi să-ţi ofer un trandafir,
Iar tu iubirea să mi-o dai în dar.
Aşteaptă-mă azi, când seara lin coboară
Că din depărtări voi veni, străbătând zarea,
Ca tu spre fericire să-mi arăţi cărarea
Şi s-alungăm a singurătăţii grea povară
Dacă-aş pierii, acum nu-mi pasă. Ştii bine,
Că tu eşti paharul de iubire, ce-l doresc,
Sunt fericit, sunt ameţit şi te iubesc,
Că eşti otrava ce-mi face atât de bine.
Când vinul cel mai fin, când spadă tăioasă,
Tu stropul de venin l-ai transformat în miere
Dulce ca fiorul nopţii de plăcere,
Cu şoapta dulce şi vorba ta frumosă.
Tu ştii să trezeşti a iubirii calzi fiori,
Ca să-mi aprinzi dorinţe arzătoare
Cu trupul şi cu inima dogoritoare,
Şi împreună, noi vom arde până-n zori…
