Iubirea e freamătul ce te aprinde
Şi vine acum la tine de departe,
E răsfoirea filelor din carte,
Ce-n vraja unui vers simţi că te cuprinde.
Ea vine încet, e literă, e sunet,
E foşnetul ierbii sub aripă de vânt,
Ce simţi cum încolţeşte-ncet din bob în gând,
Precum şi râsul, ce-ncepe cu un zâmbet.
Palida lumină, a lunii de argint,
La miez de noapte o simţi, în pat cum suie
De la început zănatică, mai şuie,
Trezind apoi în tine, tot ce ai mai sfânt…
Sunt zburătorul orelor târzii din noapte
Şi la fereastră în fiecare seară-ţi bat,
Ca încet să mă strecor la tine în pat,
Să te ademenesc cu mii şi mii de şoapte.
Cu sărutări pe trupul tău îmi fac cărare,
Atingând uşor prin locuri delicate,
Nu tuturor privitorilor autorizate,
Când lacom eu caut gura ta strălucitoare.
Deodată un vânt năprasnic vine,
E soţul tău ce la miezul nopţii s-a trezit,
Pentru cinstea ta pe geam fuga am sărit
Şi în grabă mi-am uitat geaca la tine.
