Mi-arunc singurătatea

Mi-arunc singurătatea la margine de viaţă,
Ca să trăim năvalnic chemarea cea flămândă,
Să te-ador, cu vina, ca-n fiecare dimineaţă,
Cu privirea să mă arzi şi-n ultima secundă.

Iar nopţile şi zilele ne vom cuprinde-n taină,
Dând foc disperării, cât nu ni-s împreună
Şi arunc plictiseala ca pe cea din urma haină,
Dezbrăcaţi şi dornici ne vom iubi sub lună.

Hai să ne permitem, c-am avea din toate
C-am avea amorul, de strajă între noi,
Voi stinge şi lumina, de-mi spui că nu se poate!
Şi-avem doar iubirea, de veghe între noi…