miercuri, 12 septembrie 2012

A iubirii dulci fiori…



Când te sărut, seara, pe pleoape,
Parfumul pielii tale înfloreşte,
Iar trupul tău pe loc întinereşte
Şi ochii-ţi strălucesc in mii de ape. 

Chiar de taci şi nu rosteşti o vorbă
Şi trupul tu alene ţi-l dezbraci,
Deşi aseară ţi-am spus, să nu te-mbraci,
Să-ţi mângâi desăvârşita formă.

Mă las în voia în voia valului de-amor,
Vârtejul iubirii să mă-nghită
Atras mereu de tine în ispită,
Iar pentru pasul tău să fiu covor.

Ştiind  să trezeşti a iubirii dulci fiori,
Îmi aprinzi dorinţe arzătoare
Cu trupul, cu inima dogoritoare,
Şi-mpreună ardem până-n zori.

luni, 10 septembrie 2012

Speranţa iubirilor trecute


Nu-ţi reproşez şi n-am s-arunc cuvinte,
Nici triste lacrimi nu las din ochi să-mi curgă,
Un ghimpe e trecutul ce vrea să-mpungă,
Dar azi, zâmbitor păşi-voi înainte.

Un soare a apus, iar mâine-i un alt soare
La rozele în floare, dar tu ia aminte,
Că fericirea ca toate-i trecătoare
Şi vorbele rămân doar simple legăminte.

Iubirea mea rămâne al vieţii sanctuar
Şi voi zâmbi mereu la clipele trecute,
Ce amestecă în noi căldura unui jar.

A fost un ieri, astăzi un mâine ne răsare,
Inima fierbinte a clipelor pierdute
Lasă să curgă nopţi a-toate iertătoare…

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Unici şi nebuni...



îmi amintesc,
de-un pat
vernil
şi pe pernă,
parcă
din profilcu un sărut
pe gat
şi pe buze-ncet,
încet,
luna întreagă
de April...

pielea ta fremătândă
de dorinţi
în dinţi
ţi-o brăzdez
adânc
ca să mă ascund
cu dor,
cu tot
şi te traversez
intr-un febril înot…

tu scuturi din corcoduş
petale albe
ca de pluş,
ca să le presar
îngândurat
pe tine
în vernilul
pat...

suntem şi unici şi nebuni
ca să cinăm,
tu frişcă,
eu căpşuni
şi ne sorbim
din buze moi,
şampania cu gustul
unei calde ploi…

joi, 6 septembrie 2012

Mi-e dor acum mi-e tare dor…



E lungă noaptea, ca să pot dormi,

De veghe stau în pat şi mă răsucesc,
Mii de gânduri prin minte se-nvârtesc,
Dorul nu-mi dă pace şi mă tot frământă…
Clipe din viaţă se tot rostogolesc
Fără şir sau ordine firească,
Care numai de tine-mi amintesc,
Clipe fierbinţi, nopţi pătimaşe, de iubire,
De fericire şi de împlinire…
Ce n-aş da, să nu mai fie totul amintire?
Mi-e dor de tine, mi-e dor mereu de tine,
Mi-e dor mereu, mereu, mi-e tare dor
De trupul tău mereu fremătător
Fierbinte, alb, dogoritor,
Mi-e dor de ochii tăi strălucitori,
Mi-e dor de toate, dar mai ales de noi,
De noi împreună, mi-e dor de amândoi…